O ISTORIEI APROAPE UITATĂ – „SPIONI PIERDUȚI ÎNTRE APE”
🔄 Generarea fișierului audio poate dura până la 180 de secunde la prima ascultare.
O ISTORIEI APROAPE UITATĂ – „SPIONI PIERDUȚI ÎNTRE APE”
Lucian Țugui
După aproape 40 de ani de la obținerea independenței României și de la recuperarea ținutului dobrogean, orașul Tulcea și toată zona de uscat din Dobrogea, sunt sub ocupației străină. O pagină de istorie astăzi aproape uitată notează că între decembrie 1916 și noiembrie 1917, teritoriul dobrogean de uscat a fost cucerit și condus de o coaliție armată formată din trupe germane, bulgare și turcești. Această perioadă a lăsat răni adânci de durere în conștiința populației de atunci.
Armatele de ocupație, pe lângă abuzurile pe care le-au făcut, au construit foarte repede o rețea de spionaj care avea scopul de a pătrunde în Delta Dunării, locul unde erau cantonate trupe românești și și o armată a Imperiului Țarist. Ofensiva Puterilor Centrale, coaliția formată din germani, bulgari și turci, în luptele duse la sfârșitul anului 1916, nu a putut trece de linia Dunării și de aceea, avea impetuos nevoie de a ști, ce se întâmplă între ape, în Delta Dunării. Pentru aceasta, cu forța, nemții și bulgarii recrutau tineri tulceni, care știau limba română și limba rusă și îi obligau să călătorească în deltă, ca pescari pentru a strânge informații.
Teroarea instituită în Dobrogea de armatele de ocupație, furturile și distrugerile făcute de soldați, abuzurile la care era supusă populația, actele de corupție nu au rămas necunoscute guvernului român de la Iași. Ministerul de Război și cel de Interne, informați de serviciile de contraspionaj, cunoșteau în mare parte ce se întâmplă, dar nu făceau mai nimic, pentru că, practic, nu se putea face nimic. Documentele vremii arată că rețeaua de spionaj construită de nemți și bulgari la Tulcea a fost semnalată la Iași. Această rețea reprezenta un real pericol pentru armatele române. Totuși, contraspionajul românesc, unit cu serviciul rusesc de informații, se rezumă să anunțe despre spioni din Dobrogea, cu speranța că unii dintre ei vor fi prinși.
Serviciul de siguranță românesc, respectiv serviciul de contraspionaj, își are originile în acțiunile din perioada de după Unirea Principatelor Române. După instaurarea domniei lui Alexandru Ioan Cuza încep o serie de reforme de modernizare a societății. Printre acestea, Cuza cere șefului poliției organizarea unui birou care să aibă activități de supraveghere și intervenție în cazul unor fapte care încalcă siguranța noului principat român. Astfel, în timp, patru ministere au fost înzestrate cu compartimente informative: Ministerul de Interne, Ministerul de Război, Ministerul Afacerilor Străine şi Ministerul Justiţiei. Practic, pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza se organizează primele servicii de spionaj și contraspionaj în forma caracteristică societății de atunci. Dar, prima organizare a serviciilor de contrainformații moderne, se produce în anul 1908, la un an după ce România este zguduită de o răscoală deosebit de sângeroasă a țăranilor, răscoală care pornește din satul Flămânzi, județul Botoșani. Cercetările de atunci au scos la iveală faptul că dedesubturile revoltei duc la agenții infiltrați ruși și bulgari, care au contribuiții importante la aprinderea focurilor răscoalei.
La 24 martie 1908, prin Înaltul Decret Regal no. 818, a fost adoptată Legea pentru înființarea Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale a Statului. Legea întărea rolul preventiv al Poliției de Siguranță și, pentru prima dată, întreaga activitate informativă din teritoriu a fost centralizată la Ministerul de Interne. Direcțiunea a fost principalul organ secret pentru culegerea și exploatarea informațiilor importante pentru apărarea siguranței statului.
Structura informativă a avut în compunere două birouri, biroul Secretariat care aduna și sintetiza informațiile și un birou format din brigăzile speciale de siguranță, ca formațiuni teritoriale cu atribuții de spionaj și contraspionaj. În cadrul acestei noi înființate direcții, Dobrogea primește o atenție sporită. Ultimul teritoriu obținut de statul român în urma războiului de independență reprezenta o zonă de puternic interes pentru ruși și pentru bulgari. Fiecare dintre acești vecini dorea Dobrogea, cu resursele ei și poziția geopolitică. Pentru că spionii ruso-bulgari, cei englezi și cei germani trebuiau supravegheați și combătuți, Direcția Poliției și Siguranței Generale a Statului înființează Brigadă Specială de Siguranță din Tulcea. În decurs de un an, la conducerea brigăzii sunt numiți doi comisari și un comisar șef. Prima dată este numit comisarul C.I. Mandragiu, care în luna iunie este înlocuit cu un specialist al contraspionajului, comisarul Vintilă Ionescu. După două luni acesta este rechemat la București și promovat într-o nouă structură și la Tulcea este numit comisarul șef Dumitru D. Floru. Acesta îl are ca subordonat pe cel care mai târziu va conduce serviciile de spionaj reunite, agentul de atunci Mihai Moruzov.
Activitatea din Tulcea se ridica peste nivelul de alertă din celelalte zone românești. Pe lângă spionajul rusesc sau cel bulgăresc, la Sulina, unde era sediul Comisiei Europene, se preumblau cu diferite interese o mulțime de agenți ai puterilor europene. În acest context, Brigada de Siguranță de la Tulcea era susținută de la cel mai înalt nivel de cei decidenți, care doreau permanent să știe ce se întâmplă aici.
Odată cu începerea Primului Război Mondial, având în vedere că pe teritoriul României erau cantonate patru armate ruse, colaborarea informativă cu cei care până mai ieri trebuiau supravegheați și ținuți la distanță, a devenit obligatorie. La sfârșitul anului 1916, ia ființă Serviciul Special de Siguranță Româno – Rus . Serviciul era pus sub comanda unui director delegat de la Direcția de Siguranță Generală, care trebuia să facă legătura pe linia informațiilor între cele două armate.
Mai mult decât atât, având în vedere importanța menținerii teritoriului Deltei Dunări în componența statului român, la 6 martie 1917, este înființat Serviciul Special de Siguranță Delta Dunării. Serviciul, având competențe superioare Brigăzii de Siguranță Tulcea, a fost condus de subcomisarul Mihai Moruzov. Motivul înființării Serviciului Special de Siguranță Delta Dunării era acela de „a conlucra cu organele ruse la un control mai riguros al străinilor și suspecților care mișună în diferite localități din Delta Dunării și pe Malul Mării Negre. Potrivit informațiilor din arhive, în prima parte a anului 1917, serviciile de spionaj român-rus a identificat un număr de 25 000 de persoane suspecte de a simpatiza sau au active în favoarea Puterilor Centrale .
În acest context, prefecturilor din țară și prefecturii tulcene care era cantonată în Kilia, li se trimit diferite liste cu nume de spioni. Astfel, prin intermediul Ministerului de Interne, Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale, în anul 1917, este emisă o avertizare către toate prefecturile din țară. Adresa ajunge și la unitatea Kilia – locul românilor liberi condus de prefectul civil Gheorghe Șerban și comisarul regal, locotenentul comandor Ioan Coandă. Prefectul trimite avertizarea către șeful poliției. Adresa cu nr. 8832/S/22.mai 1917 conținea o listă cu treizeci și trei de persoane implicate în rețeaua de spionaj. Se știa despre ei doar că au fost pregătiți în școlile de spionaj și urmează să fie trimiși în zonele unde sunt cantonate trupe românești și rusești.
Domnule Prefect
Am onoarea de a vă semnala pe indivizii notați mai jos, pe cari inamicul a hotărât să-i trimită peste front în Moldova și Rusia și să binevoiți a lua măsuri pentru prinderea și arestarea lor, avizându-ne telegrafic.
- Andreianov Simon, pescar din Tulcea, a terminat scoala de spionaj din Tulcea. Semnalmente: 33-35 de ani, statură potrivită, față roșie, nasul cârn, mustăți mari.
- Wexler Moriț evreu din București
- Goldstein Clara artistă de varieteu din București
- Avtenti Efrem, primar din Dunavăț
- Bacov Conrad (Condrat) din Tulcea
- Ghinsberg Calmis, avocat din Tulcea, statură mică, slăbănog, etate 28 – 30 de ani, părul blond, aproape roșu și creț. (plutonier în rezervă, fost detașat pe lângă prefectura județului Tulcea).
- Hofman Leon, evreu 17 ani, șaten, statură mică, slăbănog, poartă pantaloni albaștrii
- Caliga Gh. Comersant pescar din Tulcea, barbă neagră, puțin cărunt, o cocatrice la ceafă
- Cuțegheerghii Franțesco din Brăila
- Mitea, bulgar din Tulcea
- Negrescu Ilie a terminat școala de spionaj din București, strada PitarMoș no.51
Iarco Ioan din București- Tașlaev Ludving, 30 de ani brunet, fața plină de coșuri, nasul puțin julit, din flota română
- Ochioiu (nume fals), 22 ani, ochi mari
- Mihailov Gavril, din Tulcea
- Macarov Maxim din Tulcea, 30 – 32 de ani, statură potrivită, barbă neagră
- Denisov Cornei, 27 – 28 de ani, statură mijlocie, ciupit de vărsat de vânt.
- Ilico Trifon Luchianici călăuză bulgară, locuiește în satul Dunăvățul de jos
- Efremov Nichita din Tulcea, 32 de ani, statură înaltă, barbă neagră
- Vasiliev Leonti din Tulcea
- Grimberg evreu din București
- Garabet Ifrim pescar din Tulcea
- Gheorghi Anton, idem
- Galași Tanasi
- Dumitrescu Ion din București
- Dulischi evreu din Tulcea cu pașaport de Ismail
- Vasiliev Leonti din Tulcea
- Grigoriev Chorol zis Cotiu
- Denisov Toma din Tulcea
- Egorov Petru, idem
- Ionică Filip din Dunavăț
- Chirilov Efrem înalt, barbă blondă, din Tulcea
- Moscovoci Smit, slăbănog, față roșie, dinți de aur pe coroana de sus din față, Tulcea.
Semnat,
Ministru de Interne, indescifrabil
Adresa cu caracter secret trimisă la Kilia nu avea prea multe detalii privind activitățile celor notați. Mai mult, la unii dintre ei nici nu se știa nici numele întreg sau numele corect. Totuși, după doi ani de la această semnalare, un comisar din Tulcea, după luni întregi de investigații, reușește să identifice șapte din cei treizeci și trei de suspecți care apar pe listă. Ancheta perseverează și comisarul Ioan Oprescu, fostul polițist din Chilia, descoperă încă treizeci și patru de tulceni care au făcut parte din rețeaua de spionaj de la Tulcea. Investigația poliției nu a început atunci. Polițaiul orașului Tulcea, Constantin Țigău, repartizează adresa subcomisarului de atunci, Ioan Oprescu, și acesta o depozitează pe un raft prăfuit dintr-un birou înghesuit. Situația poliției tulcene de atunci era aceeași ca cea a întregii administrații din Tulcea. Toți au plecat în grabă, cu șlepurile, pe Dunăre la Chilia.
În anul 1916, când o mare parte din teritoriul României este cotropit de armate străine, Chilia Veche devine capitala românilor liberi din sud estul țării. Anii de neutralitate din război și-au pus amprenta peste localitate. Chiar dacă avea titlul de comună urbană, Chilia era un sat mai mare, cu uliți de nisip, care se inundau primăvara și toamna de la ploi. Lângă port erau câteva clădiri mai răsărite, dar vechi și sărăcăcioase. Poliția fusese relocată într-o școală veche. În primăvara lui 1917, peste tot se simțea un frig puternic, se vedea sărăcia lucie și parcă în jur plutea ca un abur frica zilei de mâine. Cam la asta se gândeau toți cei din Chilia. La asta se gândea și Constantin Țigău, șeful poliției. Erau departe de Tulcea, iar sorții războiului înclinau mult în defavoarea românilor. S-a gândit atunci că cei care au trădat și au făcut spionaj nu vor mai fi, poate, niciodată pedepsiți. Nu se știa cât vor rămâne în Chilia sau dacă chiar vor pleca la Iași, așa cum se auzea de la prefect. Povestea spionilor, mai mult ca sigur, va rămâne îngropată în praf, pe vreun raft amărât și mâncat de cari. Totuși a scris o rezoluție și a repartizat dosarul unui subcomisar care avea ceva experiență ca polițist – Ioan Oprescu. Peste timp, Oprescu, avansat la gradul de comisar, va dovedi că aici șeful poliției s-a înșelat.
Despre aceste evenimente și ce s-a întâmplat cu rețeaua de spionaj din Delta Dunării, puteți citi în volumul „Spionii dintre ape – Trădare și colaboraționism în Dobrogea ocupată 1916 – 1918” publicat în august 2023 la Editura Militară București.
S-ar putea să-ți placă și
După doi ani de exil, administrația românească se întoarce în Tulcea
Volumul „ISTORII UITATE. DOBROGEA ÎN STRÂMTOAREA SECOLULUI XX” a fost adus în fața cititorilor tulceni
