„STRAJA ȚĂRII” – Istorii aproape uitate

Istoria este un imens sertar în care sunt așezate povești, mai împrăștiat sau puse unele peste altele. Aceste istorii, odată cu trecerea timpului, devin prăfuite sau  îngălbenite de vreme. Cu cât praful timpului se așterne peste acest sertar nemărginit, cu atât mai mult aceste povești, sau istorii, ies mai greu la suprafață. Dar atunci când revin la lumină, cititorul constată că: nu este nimic nou sub soare. Povestea „Străjii Țării” are un început măreț, un parcurs plin de spectacol și un final pe măsură.

Însuși numele ales propagandistic și grandios te duce cu gândul la o construcție capabilă să păzească țara și să atenționeze eficient, ca un străjer, atunci când pericolul atacă patria. Totuși, Straja nu a fost un regiment de grăniceri  ci o organizație de copii și tineri, înființată la 24 ianuarie 1937.[1] Artizanul, sau cel care devine primul străjer al țării nu este altul decât Regele Carol al II lea, monarhul României, care se pregătea atunci să devină un dictator. Printre măsurile gândite în scopul transformării monarhiei într-o dictatură regală, regele înființează această organizație de tineret cu caracter obligatoriu și național, după modelul  Hitlerjugend[2].

Pregătirea terenului mental pentru punerea în aplicare a planului, s-a făcut prin promovarea în unele articole de presă, a nevoii acute de educație, în dorința unei „Românii educate”. „Felul cum tineretul nostru școlar s-a manifestat în ultima vreme, a dat de gândit tuturor ce simt românește. S-a văzut că tineretul e complect dezorientat și că foarte ușor deci, alunecă pe căile rătăcite ale pierzării. Putea fi făcut cineva răspunzător de această dezorientare?… A trebuit ca tot M.S. Regele să arunce colacul de salvare, croind cele două instituții: premilitarismul și „Straja Țării”… M.S. Regele a salvat cu un ceas mai devreme tineretul țării. Cinste și laudă celor mari și mici care L-au înțeles.” scria N.C. Verzescu din Veșteni Sibiu în anul 1935, într-unul din cotidienele naționale[3]. Asemenea articole au umplut paginile ziarelor. Iar la momentul potrivit, planul regal a mers mai departe.

Ziarul „Albina” din 16 februarie 1937 ,[4] în articolul denumit „Straja Țării” menționa: „Printr-un decret lege publicat zilele trecute în Monitorul Oficial, numirea O.E.T.R. – ului (Organizația de Educație a Tineretului din România. n.n.) a fost schimbată în Straja Țării. Totdeodată, se arată în această lege că „Staja Țării” își extinde controlul și supravegherea asupra tuturor societăților de educație fizică, precum și cele culturale. Deci toate aceste asociațiuni care au în rândul lor tineret, vot fi obligate să arate la „Staja Țării” felul în care sunt organizate și scopul pentru care lucrează. Acestea toate, pentru bunul mers în educarea tineretului, o educație mai aleasă și cu roade bogate. Conducerea de căpetenie o are M.S. Regele. Comandant a fost numit d. Maior – adjutant Teofil Sidorovici, fostul  secretar al O.E.T.R- ului.”

În decursul perioadei în care a funcționat Straja (1937 – 1940), prezentată ca fiind cea mai importantă alternativa de educare și întărire spirituală a celor care deveneau adulții de mâine, aceasta a fost de fapt, un instrument foarte abil de propagandă, pe care regele l-a folosit asupra maselor. A fost atât de eficient, încât Măria Sa, mulțumit de rezultate, a hotărât să îl numească pe tânărul maior care a condus organizația, ministrul propagandei naționale în Guvernul Gheorghe Tătărescu. Practic „Straja Țării” a fost instituită și organizată la dispoziția lui  Carol al II lea pentru a empatiza cu Hitler și pentru a promova anumite valori care au mare aderență la masele populare, cu intenția directă de a îl preamări întru-n mod vizibil pe el, regele. În acest sens, s-a folosit de Sidorovici, care a construit un cult al personalității[5] pentru Măria Sa, dar care, la rândul lui, a avut grijă să menționeze permanent rolul pe care îl are în mod personal el, în calitate de  Comandant al  Străji.  Astfel, în decurs de trei ani, publicațiile centrale, dar și cele din provincie, aveau ca țintă, editarea aproape săptămânal de articole elogioase, prin care este prezentată activitatea organizației. Ziarul, Neamul Românesc” , în numărul din 9 iunie 1939, în articolul „Straja Țării este marea operă a M.S. Regelui Carol al II-lea” menționa: În viforul istoriei sbuciumate, poporul român a folosit și învățămintele propriului său trecut, dar și întâmplările altor neamuri. Cel care a știut ca nimeni altul să descifreze pagina destinului nostru național, profetul vremurilor noi și realizatorul tuturor năzuințelor de falnică ridicare a Neamului, a fost și este M.S. Regele Carol al II-lea, Marele Străjer al Țării. N-a formulat numai o dogmă care înseamnă o adâncă pătrundere  în domeniul pedagogic, dar a și realizat-o prin mișcarea de înnoire a sufletelor tinerești și mai apoi a întregii vieți naționale și sociale. Straja Țării I-a fost de la început, grija cea mai de căpetenie”[6].

Poate nu este surprinzător, dar după 10 ani, la 30 aprilie 1949, Partidul Comunist Român, având ulterior în fruntea lui, un secretar general, care era Primul Miner al Țării, Comandantul Suprem al Armatei, Primul, Ceferist al Țării, ș.a.m.d., înființează o organizație numită „Organizaţia Pionierilor”, care avea aceeași uniformă ca a străjerilor. Iar conducătorul suprem al aceste organizații se numea Nicolae Ceaușescu. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era stipulat clar faptul că, este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. În urmă cu aproximativ 3000 de ani (935 în. Hr.) împăratul Solomon scria în Cartea Eclesiastul„ … Dacă este vreun lucru despre care se putea spune „Iată ceva nou,” demult lucrul acela era și în veacurile dinainte.”

Întorcându-ne la organizația de copii și tineret numită „Straja Țării,” trebuie menționat faptul că, mișcarea avea un caracter de activitate „statala” si „obligatorie” pentru elevii și tinerii muncitori din Romania, ocupându-se de educația aceluiași segment de vârsta (7-18 ani) ca si cercetășia ( care a existat ca organizație anterior), cu o excepție, limita de vârsta a străjerelor fusese extinsa pana la 21 de ani. Straja avea ca model de educație etica patriotică – era obligatoriu ca toți membrii să fie îmbrăcați în costume naționale, educația religioasă – crezul menționa:  „Cred în Dumnezeu și în Biserica străbunilor mei” iar fiecare final de adresare conținea expresia: „Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, educația fizică – toate organizațiile sportive au fost obligatoriu introduse în „Straja”, precum și educația privind aplicațiile tehnice utile – meșteșugăritul la nivelul vârstelor țintă. Dacă privim în paralel Organizația Pionerilor, elementele doctrinare sunt asemănătoare, exceptând educația religioasă, care era puternic combătută.

Elementele de organizare a „Străjii Țării” aduc în atenți o nouă comparație, de data aceasta cu o altă organizație, respectiv cea legionară, care a și beneficiat din plin de resursele și de conceptul „Străjii”. Ca și structură, „Straja Țării” avea în componență: cuibul (echivalentul patrulei, format din 2 cuibușoare de cate 3 străjeri/e), între 2 și 4 cuiburi formând o grupa, centuria  care era la nivelul unei clase școlare, stolul, care avea în componență toți elevii unei școli, cohorta care conținea toate stolurile dintr-o reședință de județ, legiunea care avea în compunere toate cohortele, ținutul, corespunzător unui ținut administrativ și falanga care conținea toate legiunile din țară. Noțiunea de cuib este folosită și în organizarea legionară, care compune, la fel elemente de legiune – exemplu Grupul Legionar Studențesc Județean sau Corpul Muncitoresc legionar. „Straja Țării” avea caracter paramilitar și era condusă de comandanți și comandante. Aceștia erau selecționați dintre cei mai tineri si dinamici membri aparținând corpului profesoral, absolvenți ai centrelor de specializare de la Predeal (pentru comandante) si Breaza (pentru comandanți). Aceleași titluri se găsesc și în structura de conducere a organizațiilor de pionieri, cu precizarea că denumirile unităților din componență erau diferite.

În perioada de activitate a  Străji, profesorii făceau eforturi considerabile pentru a intra în structura organizatorică datorită statutului superior și a banilor cu care au fost remunerați. Această problemă a banilor a reprezentat un element foarte important al finalului istoriei aproape uitate. Pentru că mecanismul oricărei influențe propagandistice solicită mari sume de bani, guvernul a solicitat, prin Ministerul de Interne, sume foarte mari de bani care trebuiau să intre în visteria organizației. Prin adresa I.D.R. Nr. 3424/1937[7] trimisă tuturor primăriilor din țară se solicita: „Subvenția datorată „Străjii Țării” pe anii financiari 1937/38/39/40, cota de 0.50% trebuie calculată la totalul general al cheltuielilor înscrise în bugetul administrațiilor locale din județ, municipii comune. … Suma calculată trebuie vărsată integral pe seama „Străjii Țării”, Secția Contabilități, București Calea Victoriei 52, cea ce înseamnă că pe seama lor  nu se pot angaja cheltuieli administrative locale”. Mai mult decât atât, fiecare autoritate locală, are obligația de a pune la dispoziția legiunilor organizației„ terenuri necesare instalării de tabere de vară permanente, … cunoscând că, tabăra este mijlocul cel mai bun de pregătire sufletească și de întărire fizică a copiilor.”[8]

Practic, organizația gestiona o sumă imensă ca valoare pentru perioada interbelică, sumă care era direcționată către comandantul suprem al „Străjii”, maiorul Teofil Sidorovici. Cine a fost Teofil Sidorovici și cum a ajuns în această poziție înaltă? Născut pe 13 februarie 1896, în comuna Bucșoaia, astăzi județul Suceava, Teofil Sidorovici, a fost comandantul Străjeriei, organizația de tineret organizată de regele Carol al II-lea, și ministrul al propagandei naționale în Guvernul Gheorghe Tătărăscu, după demisia lui Constantin C. Giurescu. Nu se cunosc în amănunt detaliile referitoare la ascensiunea bruscă a maiorului Sidorovici. Dumnealui a activat și anterior în O.E.T.R., dar aici a avut ierarhic o poziție inferioară. După ce a ajuns Comandant  au fost tot felul de speculații[9] cu privire la sprijinul pe care soția acestui-a i l-a oferit, fiind o apropiată a Casei Regale. Cert este că Teofil Sidorovici a preluat la  3 decembrie 1938 organizația, care a fosta reorganizată prin lege, conform liniilor dictaturii personale a regelui Carol, acaparând toate organizațiile de tineret existente, inclusiv cercetașii, și a devenit supraveghetoarea activităților didactice, sportive și a tuturor celorlalte meșteșugărești, precum și una dintre principalele căi de manifestare a cultului personalității regelui Carol.

Fiind o modalitate de a convinge publicul larg despre altruismul regelui și profesionalitatea comandantului, organizația, prin mecanismele puse la dispoziție de la nivelul cel mai înalt, a „bombardat” ziarele aservite cu informații zilnice despre faptele de vitejie făcute de străjeri. Ziarul „Curentul” a găzduit permanent rubrica „De la falanga străjerilor”[10]. Spicuim din această rubrică informațiile publicate în numărul din 1 mai 1938:

„În ziua de 1 aprilie 1938 străjerii gimnaziului industriale din Piatra – Neamț au dat un prețios concurs la localizarea unui incendiu pe strada Unirii nr. 18. Sâmbătă 9 aprilie, străjerii acestui stol, împreună cu comandantul lor, au botezat un copil al unei familii împovărate din oraș. Darurile străjerilor au atins suma de 1680 lei. Legiunea străjerilor din Timiș – Torontal au luat inițiativa pentru strângerea unui fond prin stolurile din județ, destinat „Fortificațiilor Granițelor.” Până în prezent     s-a adunat suma de lei 18.493 de la 62 de stoluri, care s-a trimis ministerului apărării naționale”. În articol au fost inserate cincisprezece fapte făcute voluntar și benefic de către „Straja Țării”. Pe aceiași pagină se anunță faptul că Revista „Straja” nr. 4 a ieșit de sub tipar. Autorul articolului C.E.B. scrie că a intervievat o elevă de liceu care spunea că așteaptă mult prea mult de la un număr de revistă la altul.

Activitățile de propagandă se desfășurau cu un fast deosebit, mai ales în timpul serbărilor mari naționale unde organizația avea un rol primordial. În ziarul România, numărul 436 din 16 august 1939, o pagină întreagă este rezervată organizației. În articolul „Străjerii apelor românești”, comandantul Străjii Țării, domnul Sidorovici menționa: „Serbarea Marinei Regale Românești a devenit o tradiție. Majestatea Sa Regele Carol al II – lea, Suveranul Clarvăzător, a consacrat-o ca atare…Marele nostru Străjer, de la Înaltu-I post, scurtând zările viitorului, a trecut printre preocupările de seamă, eforturi pentru desvoltarea marinei…. La serbările marinei regale participă și străjerii noștri. Vor vedea astfel pe Supremul lor Comandant cinstind cum se cuvine pe acei ce știu să înfrunte cu bărbăție furtunile…”

Teofil Sidorovici este recompensat pentru activitatea sa și la 28 iunie 1940, în urma remanierii guvernamentale, este numit, în urma Comunicatului Casei Regale nr. 36[11] – ministrul propagandei. Își exercită prerogativele ca ministru doar trei zile.

În anul 1940 „Straja Țării” avea 4 milioane de membrii activi. Este același an când regele Carol al II-lea este înlăturat de la putere. Se sfârșește o dictatură și începe alta. La 5 septembrie 1940, prin Decretul Lege nr. 3052, organizația este desființată de către Președintele Consiliului de Miniștrii, generalul Ion Antonescu. La 3 octombrie, în același an, organizațiile legionare, prin comandantul legionar Nicolae Horodniceanu preiau tot patrimoniul „Străjii Țării”. În taberele ei acum se instruiesc cei din tineretul legionar.

Ministrul Teofil Sidorovici are un destin aparte. În noiembrie 1940, activitatea lui este analizată de o comisiune care constată că în decursul anilor în care a condus organizația, a delapidat suma de 7.942.815 lei.[12] De altfel, conform aceleași comisiuni, dl. Sidorovici, la momentul anchetei, deținea o avere de circa 92 de milioane de lei, pe care nu o putea justifica. Potrivit publicațiilor vremii, salariu unui muncitor zilier în anul 1940 era de 200 de lei[13]. În data de 22 noiembrie se dispune reținerea lui. „Pus sub cunoștința deciziei, a fugit de pe culoarele Senatului[14]”. În acea zi fatidică, fostul comandant al Străjii se duce acasă și se sinucide cu un revolver, în prezența fratelui său[15]. Pe de altă parte, cel pe care l-a elogiat atât de mult, moare în urma unui infarct la 4 aprilie 1953, în patul său din reședinţa sa din Estoril, Portugalia.

În anul 1941, după ce sunt finalizate anchetele privind fondurile „Străjii Țării”, după ce mișcarea legionară preia și risipește patrimoniul organizației, după ce rebeliunea legionară este înăbușită, într-o starea de aproximativă acalmie națională, se trag concluziile asupra impactului acestei organizații de copii și tineret la nivelul învățământului românesc. Subsecretarul de stat din Ministerul Învățământului, profesorul E. Otetileșanu, într-un discurs[16] privind situația învățământului românesc, preciza: „Experiențele triste din ultimul timp, au arătat că școala a suferit mult mai mult decât oricare altă instituție de valul de nebunie și inconștiență care s-a abătut asupra țării și a culminat cu rebeliunea din ianuarie trecut. Școala fusese de asemeni slăbită prin amestecul nejustificat al „Străjii Țării”, așa încât corpul didactic, dezorientat și micșorat de prestigiul său, n-a putut să reziste acelui val de nebunie de care vorbeam mai înainte…„Straja Țării” și „Frățiile de Cruce” trebuie să fie continuu prezente în memorie, spre a împiedica repetarea unor asemenea greșeli.”

Lucian Țugui

---

[1] Înființată prin Decretul Regal publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 233, 8 octombrie 1937.

[2] Hitlerjugend sau „Tineretul Hiterist” a fost organizația de tineret a Partidului Nazist din Germania. Originile sale datează din 1922 Din 1936 până în 1945, a fost singura organizație oficială de tineret de băieți din Germania. și era parțial o organizație paramilitară. A fost compus din Tineretul hitlerist propriu-zis pentru tinerii bărbați cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani și din „Tinerii germani în tinerețea hitleriană”. La 10 octombrie 1945, „Tineretul Hitler” și unitățile sale subordonate au fost scoase în afara legii de către Consiliul Aliat de Control împreună cu alte organizații ale Partidului Nazist.

[3] Ziarul „Curentul” pag. 3 numărul din 10 maiu 1935, colecția  „Digiteca Arcanum”

[4] Ziarul „Albina” numărul 642 din 16 febr.1937, colecția  „Digiteca Arcanum”

[5] Teofil Sidorovici a publicat două volume omagiale: „Din viața unui fiu de rege” tipărit la Editura „Cartea Românească”, 1937, 194 p. + 53 de file cu reproduceri fotografice în care este surprins Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai I. și „Carol II din culmea unui deceniu de glorioasă domnie” publicat în 1940 în București

[6] Ziarul „Neamul Românesc” pag. 2 numărul din 9 iunie 1939, colecția  „Digiteca Arcanum”

[7] S.J.A.N. Tulcea, Fond „Primăria Tulcea” u.a. nr. 23/1940, fila 208

[8] Adresa Ministerului de Interne nr. 2314 din 16 febr.1940, Fond „Primăria Tulcea” u.a. nr. 23/1940, fila 130, S.J.A.N. Tulcea

[9] Argetoianu, Constantin (2007), Însemnări Zilnice. Volumul VIII: 1 ianuarie – 21 iulie și 25 octombrie – 31 decembrie 1940, București: Editura Machiavelli

[10] Ziarul „Curentul” pag. 3 numărul din 1 mai 1938, colecția  „Digiteca Arcanum”

[11] Ziarul „Romania” anul II, no.748, iunie 1940, fila 1, colecția „Digiteca Arcanum”

[12] Ziarul „Timpul” nr. din 23 nov.1940, fila 3 colecția „Digiteca Arcanum”

[13] Ziarul „Romania” anul III, no.688, aprilie 1940, fila 1, colecția Digiteca Arcanum

[14] Ziarul „Curentul” pag. 1 numărul din 26 nov. 1940, colecția Digiteca Arcanum

[15] Dosarul probelor, interogatorii și procese-verbale ale Comisiunii pentru verificarea gestiunii Străjii Țării în ANIC, Fond Ministerul Învățământului, dosar nr. 1442/1940.

[16] Congresul General al Asociației Profesorilor Secundari din România, Brașov, 24 aprilie 1941