ISTORII APROAPE UITATE
Absențe nemotivate din manualele școlare
Dr. Adrian Marian, lector universitar la Facultatea de Drept, Universitatea ”Bogdan Vodă” Cluj-Napoca, aduce în atenția cititorilor o altă pagină mai puțin cunoscută din Primul Război Mondial, o pagină care, în opinia dumnealui, absentează nemotivat din manualele de istorie. …
Despre începuturile creștinismului în teritoriul dobrogean
O scurtă privire istorică asupra începuturilor creștinismului arată că, teritoriul nord dobrogean, ținutul unde astăzi este așezat județul Tulcea, este un loc unde au trăit și și-au dat viața mulți martiri creștini. Atunci când a pătruns în Dobrogea, creștinismul nu…
Pagini de istorie neștiute. Schița unui portret de comandant
Autorul prezentului material ne invită la o cercetare istorică. Dr. Adrian Marian, lector universitar la Facultatea de Drept, Universitatea ”Bogdan Vodă” Cluj-Napoca, ne prezintă detaliat și documentat, o pagină de istorie mai puțin știută, pagina formării profesionale a unui aparat…
Un avion este doborât în Sulina
Istoria mai puțin cunoscută, a locurilor în care trăim. Despre avioane și haine aruncate din văzduh în Sulina în Primul Război Mondial. Primul Război Mondial, o…
Pagini de istorie mai puțin cunoscute: Kilia, refugiul românilor liberi.
Chilia Veche, sau Achillea, așa cum era cunoscută în antichitate, azi este cea mai mare așezare rurală din Delta Dunării. Situată la 66 de km de municipiul Tulcea, localitatea este spațiul în care locuiesc acum români, lipoveni, ucrainieni, rromi, turci,…
UN PRIMAR PENTRU CONGRESUL BULGAR
Istorii aproape uitate. Povestea uitată a lui Foca G. Foca, primarul cu mandat de doi ani, care a condus comuna Murighiol, acum peste o sută de ani. Începutul anului 1918 aruncă România într-o situație deosebit de sumbră, deoarece o serie…
Acte de corupție din armată
Corupția nu este o invenția a secolului XXI. Corupția este un fenomen care a afectat societățile de-a lungul timpului, chiar din îndepărtatul trecut al antichității. Totuși, povestea reală prezentată azi, este localizată în timpurile moderne. Iacob Spietz are 31 de…
După doi ani de exil, administrația românească se întoarce în Tulcea
Istoria reprezintă o explicație clară a ceea ce se întâmplă în prezent. Cine vrea să înțeleagă prezentul, trebuie să înceapă cu trecutul. Pentru cei mai mulți dobrogeni, luna noiembrie a anului de grație 1918, a fost poate cea mai frumoasă…
Contraspionaj românesc – Brigada Specială de Siguranță din Delta Dunării.
Sertarul imens al istoriei, odată deschis, scoate din ele file îngălbenite despre povești mai puțin cunoscute ale locurilor în care trăim. Cândva, acum 100 de ani, aici, a activat Brigada Specială de Siguranță din Delta Dunării. Anul 1917, luna martie.…
O ISTORIEI APROAPE UITATĂ – „SPIONI PIERDUȚI ÎNTRE APE”
O ISTORIEI APROAPE UITATĂ – „SPIONI PIERDUȚI ÎNTRE APE” Lucian Țugui După aproape 40 de ani de la obținerea independenței României și de la recuperarea ținutului dobrogean, orașul Tulcea și toată zona de uscat din Dobrogea, sunt sub ocupației străină.…