Despre
„Fiecare loc este încărcat de istorie și uneori istoria se lasă descoperită”
Istoria este un sertar imens, în care au fost depozitate fapte, amintiri, date calendaristice, evenimente. Acest sertar se deschide uneori, pentru a mai scoate la iveală, de sub praful așternut, pentru cunoaștere, povești care au marcat locuri cunoscute. Odată cu trecerea timpului, o parte din întâmplările din trecut, care par a fi uitate, nu pot rămâne ascunse, pentru că uneori istoria vrea să se lase descoperită. Chiar dacă informațiile despre unele fapte se pierd în trecerea vremurilor, printr-un mecanism al destinului, uitarea este dată la o parte. Prin acest mecanism, de multe ori greu de înțeles, istorii aproape uitate, se redescoperă. Astfel o parte a trecutului devine vizibilă, cunoscută.
Mi-am propus, prin proiectul Istorii uitate, să aduc în atenția cititorilor pagini autentice de istorie care astăzi sunt aproape uitate. De ce este necesar acest fapt?
O lege nescrisă spune că, ceea ce s-a întâmplat în trecut, a contribuit într-un fel sau altul la evenimentele din prezent și de aceea istoria nu poate fi ignorată. Cunoscând cât mai mult din identitatea noastră istorică, avem șansa de a nu repeta greșelile trecutului, de a folosi tot ceea ce a fost bun, pentru a putea înțelege fapte și evenimente din prezent.
Lucian Țugui