Procesul celebru al unor ziariști celebri – Partea întâi

Povestea unui proces penal, urmărit în anul 1919 de o țară întreagă, are legături indirecte cu orașul Tulcea și reprezintă o pagină de istorie care astăzi este mai puțin cunoscută. Această poveste, chiar dacă face parte din evenimentele de importante din Primul Război Mondial, nu este menționată în nici un manual de istorie și asta nu pentru că nu ar avea importanța cuvenită. Procesul penal celebru din anul 1919, care a fost prezent câteva luni pe prima pagină a ziarelor românești, a avut o rezonanță deosebită în România și peste hotare și asta datorită faptului că în boxa acuzării erau ziariști celebrii, scriitori și oameni care au luptat pentru ca Ardealul să fie alipit la țară.

            Povestea începe mult mai devreme, în anii de la începutul secolului XX, la un an după ce România este zguduită de o răscoală deosebit de sângeroasă a țăranilor, răscoală care pornește din satul Flămânzi, județul Botoșani (anul 1907). Cercetările de atunci au scos la iveală faptul că dedesubturile revoltei duc la agenții infiltrați ruși și bulgari, care au contribuiții importante la aprinderea focurilor răscoalei.[1]. În urma evenimentelor sângeroase de atunci, la 24 martie 1908, prin Înaltul Decret Regal no. 818, a fost adoptată Legea pentru înființarea Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale a Statului. Legea întărea rolul preventiv al Poliției de Siguranță și, pentru prima dată, întreaga activitate informativă din teritoriu a fost centralizată la Ministerul de Interne.  Direcțiunea a fost principalul organ secret pentru culegerea și exploatarea informațiilor importante pentru apărarea siguranței statului. Structura informativă nou înființată a avut în compunere două birouri, biroul secretariat care aduna și sintetiza informațiile și un birou format din brigăzile speciale de siguranță, ca formațiuni teritoriale cu atribuții de spionaj și contraspionaj.

            În cadrul acestei noi înființate direcții, Dobrogea, și Tulcea în mod special, primește o atenție sporită. Ultimul teritoriu obținut de statul român în urma războiului de independență reprezenta o zonă de puternic interes pentru ruși și pentru bulgari. Fiecare dintre acești vecini dorea Dobrogea, cu resursele ei și poziția geopolitică.  Pentru că spionii ruso-bulgari, cei englezi și cei germani trebuiau supravegheați și combătuți, Direcția Poliției și Siguranței Generale a Statului înființează Brigadă Specială de Siguranță din Tulcea. În decurs de un an, la conducerea brigăzii sunt numiți doi comisari și un comisar șef. Prima dată este numit comisarul C.I. Mandragiu, care în luna iunie este înlocuit cu un specialist al contraspionajului, comisarul Vintilă Ionescu. După două luni acesta este rechemat la București și promovat într-o nouă structură și la Tulcea este numit comisarul șef Dumitru D. Floru[2]. Acesta îl are ca subordonat pe cel care mai târziu va conduce serviciile de spionaj reunite, agentul de atunci Mihai Moruzov. Comisarul Floru și agentul Mihail Moruzov vor juca un rol primordial în declanșarea procesului amintit.

Cei doi, pe care astăzi am putea să îi asimilăm profesional cu polițiștii, dovedesc în scurt timp abilități deosebite în munca de contraspionaj. Despre Moruzov s-au scris multe pagini elogioase legate de activitatea pe care a desfășurat-o, însă despre comisarul Floru se știe mai puțin. Cert este că în anii neutralității ( 1916 – 1918 ) acesta este promovat șef al Brigăzii de Siguranță la Dorohoi, aproape de locul de unde a început Răscoala din 1907. Aici, Floru află că un general al armatei române face servicii austriecilor pentru bani[3]. Informațiile trimise la București conturau o afacerea de spionaj la scară mai largă. Astfel debutează o pagină neagră a istoriei românești, ceea ce s-a numit simbolic „Lista lui Gunther”. Care a fost contextul politic și social al acestei afaceri?

Anii de neutralitate a pus România într-o poziție fragilă. Statutul de țară neutră a neliniștit puternic cele două forțe beligerante. Pe lângă materialul uman implicat în acțiuni de strângere a informațiilor și în acțiunile de intoxicare cu diferit zvonuri, au fost aruncate în joc sume mari de bani în joc pentru a pătrunde în sferele de influență. Banii au fost investiți în operațiuni de influențare a mediului politic, cultural, social, economic, și mai ales, militar. În perioada respectivă aceste operațiuni au fost aproape vizibile, dar contextul politic foarte instabil nu permitea reacții ferme din partea a ceea ce a mai rămas în putere din structura de conducere a statului român. Influența a fost atât de dinamică, încât s-a încercat detronarea regelui Ferdinand și înlăturarea dinastiei. Anumite cercuri de interes germane doreau să aducă țară pe unul din fii Împăratului Wilhelm al II lea, Kaiserul Germaniei, sau cu un arhiduce hasburgic  și  cu menținerea în țară a trupelor germane pe o perioada de minim 10 ani .

Informațiile obținute de fostul șef al Siguranței din Tulcea – Constantin Floru, consolidează și mai mult suspiciunile privind acte de înaltă trădare.

În teatrul de operații al acțiunilor de contraspionaj pătrunde în acele momente agentul Mihail Moruzov, fostul subaltern a lui Floru, care este însărcinat de la nivel central să ducă la îndeplinire o acțiune specială. El va trebui să fure o servietă, iar acțiunea să poată fi confundată cu un jaf executat de un hoț îndrăzneț. Planurile sunt realizate și la 16 august 1916, din nou o echipă condusă de Mihail Moruzov sustrage o servietă, de data asta dint-un automobil. De ce din nou, pentru că în aprilie 1914, o echipă condusă de Moruzov fură din tren bagajele personale ale unui diplomat austro-ungar. Agenții profită de faptul că ambasadorul Austro-Ungariei la București, contele Ottokar Czernin, abandonează neglijent valiza diplomatică în cușeta de clasa întâi unde dormea și se duce la vagonul restaurant. Diplomatul călătorea cu trenul de la București la Viena pentru a informa guvernul cu privire la ultimele evenimente și despre atitudinile și intențiile guvernului român. Valiza conținea cifrul secret al comunicațiilor austriece.

Acum, servieta aparținea tot unui ambasador, cel german, Excelenței sale domnul Hilmar von dem Bussche, care s-a dovedit tot atât de neglijent ca ambasadorul austriac. Diplomatul se pregătea să părăsească România și lua cu el dovezi încriminatorii. În servietă au fost descoperite documentele care prezentau întreaga rețea de influență și spionaj.

După cel de-al doilea furt, Siguranța Generala a continuat investigațiile și s-au făcut descinderi la la societăți și întreprinderi cu capital german și austro-ungar: Au fost găsite dovezi suplimentare privind amploarea activității de strângere de informații și de corupere a presei făcute de către funcționari ai întreprinderilor și societăților cu capital german, precum și de birourile comerciale. La domiciliul directorului general al societății petrolifere „Steaua Română”, Alfred Günther, într-un seif, a fost descoperit un dosar care conținea o listă de oameni politici și de demnitari de stat care își puseseră serviciile în slujba spionajului german. Dosarul respectiv, care a căpătat numele de „Günther” după cel al depozitarului acesteia, descria inclusiv sumele finanțărilor secrete asigurate de spionajul german în România. Peste 200 de nume ale unor reprezentanți ai mediului politic, de presă, de afaceri și cultural din Regatul României, care au servit operațiunilor de influențare a mediului politic, social, economic și militar intern românesc de către Puterile Centrale, s-au regăsit pe această listă. Printre ei se enumera și numele unor ziariști binecunoscuți.

Imediat după descifrare, documentele au fost prezentate Regelui Ferdinand și primului ministru Brătianu. Conținutul a fost atât de șocant, încât toată afacerea a fost practic îngropată, pentru a evita valul de consecințe. Nu s-a luat atunci nici o măsură împotriva celor implicați în trădare. Totuși, generalul Vasile Zotu, șeful Marelui Stat Major al armatei romane, si maiorul Ionescu, ofițer de stat major, s-au sinucis atunci când au aflat despre descoperirea documentelor de la Alfred Günther.

Chiar și după război, când apele erau încă foarte tulburi, nu se prea discuta despre ce s-a întâmplat în perioada de neutralitate cu acele operațiuni de influență. A fost impusă o tăcere, mai ales în zona serviciilor de informații.  Totuși, în anul 1930, în presa vremii, apar niște documente. Astăzi, în perioada modernă, o parte din societate se miră cum stenograme secrete apar în public pentru a condamna anumite persoane. Istoria ne arată că aceste sunt metehne vechi.  În ziarul bucureștean „Ordinea” din acel an, este publicat în foileton un dosar cu privire la organizarea serviciului de propagandă și spionaj a Germaniei în România. Folosind fotocopii după documentele originale, redactorii ziarului fac un scurt istoric al serviciului de spionaj german în România între anii 1914-1916, serviciu care urmărea două direcţii precise:  oprirea intrării României în război şi  culegerea de informaţii legate de potenţialul militar românesc, în cazul când România ar intra în război. Din cuprinsul materialului mai aflăm că, „(…) în afară de diversele birouri de propagandă, de sub conducerea lui Iversen, Henenvogel şi Günther, legaţia germană din Bucureşti îşi întreţinea serviciul ei special de cercetări şi informaţiuni, cu ramificaţiuni în tot cuprinsul ţării, de unde putem trage concluzia că nu era neapărată nevoie să fi un „germanofil“ recunoscut, sau înrăit, pentru a face spionaj în favoarea Germaniei, ci trebuia să ai toate trăsăturile de caracter specifice trădătorilor, interesaţi numai de interesele proprii” .

Cotidianul „Ordinea” publică un registru care conținea, în două sute de pagini, nume cu ofițerii din armată, politicienii, gazetarii din presă, comisarii din poliție care au făcut parte din operațiunea de spionaj a serviciilor secrete germane și au fost plătiți cu sume deosebit de consistente. Pentru aceste operațiuni s-au tipărit multe bancnote. Practic, s-a făcut o fabrică de bani, special pentru această operațiune. În ziarul menționat au fost publicate inclusiv chitanțele cu semnături. În cadrul acestor operațiuni, printre altele, erau achiziționate automobile noi, care erau dăruite colaboratorilor. Aceștia se înscriau în Clubul Auto Român și puteau să se deplaseze nestingheriți în țară sub pretextul activităților din club . În acest mod, informațiile puteau fi colectate mai ușor.

            O situație aparte descoperită în documentele găsite, era legată de ziariștii cumpărați. Aceștia scriau articole de propaganda, dar pe lângă acesta, culegeau informații pentru rețea, folosindu-se de accesul pe care îl aveau în instituțiile publice și militare[4]. Chiar dacă s-a impus o tăcere legată de „Lista lui Gunther”, într-un mod surprinzător doar ziariștii menționați pe listă, imediat după război sunt aduși în fața justiției.

            Acești ziariști sunt arestați în anul 1919 pentru înaltă trădare. În februarie 1919, în boxa acuzaților, la Curtea Marțială din Capitală sunt introduși un număr de douăzeci și cinci de acuzați. Din lot fac parte: Ioan Slavici, Dumitru Karnabatt, Adolf de Herz, Gheorghe Dem Teodorescu, Tudor Arghezi, S. Grossman, Leontin Iliescu, I. Todescul, I. S. Cernățeanu, A. Sulcină, I. Kramer, N. P. Duțu, N. Pora, A. Sandu, Ştefan Antim, Anton Camburopol, L. Coller, A. Nora, Emanuel Cerbu, Stelian Constantinescu, Spitzer, Iosif Popescu, A. Rosen, L. Negreanu, C. Apostolescu.

            În a doua parte a articolului vom prezenta pe scurt de ce au fost arestați doar ziariștii și care este povestea care a ținut prima pagina a ziarelor în anul 1919: povestea Procesului celebru a unor ziariști celebrii.

Lucian Țugui

[1] Dr. Sorin Aparaschivei, Mihai Moruzov, începuturile carierei 1906 – 1916 , Istorie modernă românească, Revista Historia articol disponibil la linkul https://historia.ro/sectiune/portret/mihail-moruzov-inceputurile-carierei

[2] Arhivele naționale ale României, Inv. 722, DPSG, Dosar 94/1911, filele 125-127

[3] Arhivele Naționale Române, Direcția Generală de Poliție -1916, Dosar 1/1908, fila 250

[4] Vasile Bobocescu, Momente din Istoria Ministerului de Interne 1821 – 1944, Editura Ministerului de Interne, București, 2003 p. 313-317.

Te rog lasă gol acest câmp

Bună ziua
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi articole autentice cu un conținut istoric în căsuța de email.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Verifică-ți dosarul de intrări sau spam pentru a-ți confirma abonarea.