Votul în atmosferă de sărbătoare

Istoria modernă a României a depozitat în sertarul ei imens informații despre Plebiscitul din 1938 – povestea votului acordat inițiativei regale de a schimba Constituția. O privire în ansamblu asupra evenimentelor de atunci și anumite informații referitoare la votul din Tulcea, pot constitui un element de reper privind modul în care s-a construit de-a lungul timpului democrația românească.

Suntem în anul 1930 și au trecut trei ani de la moartea Regelui Ferdinand. România Mare este condusă, potrivit Constituției în vigoare)  de o regență  formată din patriarhul Miron Cristea, alături de președintele Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Gheorghe Buzdugan (din 1 octombrie 1929, în urma decesului său, a fost numit Constantin Sărăţeanu) şi împreună cu principele Nicolae, fratele lui Carol al II – lea. Au fost trei ani tulburi pentru țară.  Regența nu a făcut față problemelor vieții politice românești și, în aceste condiții, Carol s-a întors din străinătate preluând în 1930 funcția de suveran. La 8 iunie 1930, Parlamentul l-a proclamat pe principele Carol rege al României, sub numele de Carol al II-lea,  „coborâtor direct şi legitim în ordine de primogenitură bărbătească a regelui Ferdinand”. Anterior, cu cinci ani înainte, la 31 decembrie 1925, același Parlament a ratificat cu 231 de voturi şi 3 contra, hotărârea Consiliului de Coroană privind aprobarea renunţării principelui Carol la Tronului României, şi recunoașterea prințului Mihai (pe atunci în vârstă de numai 4 ani) ca principe moştenitor, „coborâtorul direct şi legitim în ordinea de primogenitură bărbătească a regelui domnitor”. Politica regală de atunci se asemăna foarte bine cu politica dâmbovițeană de acum. Caracteristica comună – schimbarea, de multe ori de neînțeles pentru publicul larg (sau omul de rând), în funcție de multitudinea de interese ascunse.

Regele Carol al II – lea, proaspăt întors în țară, pornește o luptă împotriva partidelor istorice, luptă care submina puternic democrația existentă, care avea și ea destule probleme și fără intervenția regească. Carol inițial, în guvernare, folosește aceeași Constituție din 1932 până în 1938. Dar, în cei opt ani de când s-a întors la conducerea statului, regele construiește un regim dominant, considerând că o dictatură poate rezolva crizele venite odată cu frământările internaționale și cu ascensiunea unor partide ca Garda de Fier. În această perioadă el susține facțiunile minoritare din partidele consacrate, în scopul de a compromite și slăbi structura acestora. Aceste manevre erau „condimentate” și cu anumite discursuri populiste preluate și promovate de anumite ziare devotate regelui.

Ziarul „Patria”[1] condus de Al. V. Cazimir, prezenta pe prima pagină a numărului din 1 martie 1938 discursul M.S. Regelui: „…Opera ce s-a întărit cu atât entuziasm, de poporul Meu, în ziua de 24 februarie, este isvorâtă cu gând curat și din adâncul conștiinței Mele și al sfetnicilor mei, că îndeplinim un comandament imperativ al zilelor de azi și o moștenire sfântă a făuritorilor României Mari: consolidarea definitivă a Neamului Românesc”. Și atunci, și acum totul pentru Neamul Românesc.

Pentru popor, așa spunea regele, la 11 februarie 1938, este demis Guvernul Goga, guvern numit în urma alegerilor electorale și este numit un guvern condus de patriarhul Miron Cristea. Și pentru că această lovitură de stat avea nevoie de o anumită proptea politică, regele hotărăște schimbarea Constituției României prin votul maselor. În foarte scurtă vreme este elaborat un proiect al legii fundamentale a țării de  către Istrate Micescu, jurist, politician extremist de dreapta și profesor universitar român, care a îndeplinit funcția de ministru al afacerilor străine între anii  1937-1938. Mai târziu, cel care a scris această constituție este încarcerat la Penitenciarul Aiud unde și moare în 1951.

Proiectul de Constituție a fost aprobat de către Consiliul de Miniștri la 20 februarie 1938, și și apoi a fost validat prin plebiscit pe 24 februarie (la votul obligatoriu s-au prezentat un număr de 4.303.064 de cetățeni, din care 4.297.221 au votat pentru și 5.843 (0,13%) s-au opus).Constituția a fost promulgată și a intrat în vigoare la 27 februarie 1938.

Nu voi intra în multe amănunte pentru a vă prezenta caracterul mai puțin democratic al acestui act normativ ce conținea 100 de articole în componență, articole care întăreau în mod deosebit puterea regală. Ca exemplu, iată ce prevedea articolul 7 : „Nu este îngăduit nici unui Roman a propovadui prin viu grai sau in scris schimbarea formei de guvernământ a Statului, împărțirea ori distribuirea averii altora, scutirea de impozite, ori lupta de clasa.”

Vreau doar să prezint modul în care s-a derulat procesul de votare în teritoriu și în special în orașul Tulcea. Informațiile concrete privind acest eveniment pot fi consultate și astăzi, fiind depozitate în Fondul Primărie Tulcea din cadrul Biroului Județean al Arhivelor Naționale Tulcea.

Modul de organizare al plebiscitului din 1938, pentru votul verbal al aprobării Constituției, are câteva elemente inedite. În primul rând, deoarece toate activitățile trebuiau derulate foarte repede, era necesar ca administrațiile locale, în exemplu cea din Tulcea, care funcționa după un ritm balcanic, să fie capacitate, pentru a executa repede sarcinile impuse. Astfel, la 22 februarie 1938, cu două zile înainte de vot, prin adresa nr. 2247[2] Primăria Tulcea trimitea Chesturii de Poliție Tulcea „un număr de 150 exemplare Constituții format mare și 800 format mic pentru a fi afișate pe tot cuprinsul orașului”. Cetățenii trebuiau să afle repede ce conține noul act și ce vor vota. Atunci nu erau probleme, ca acum, cu afișajul în oraș, pentru că poliția nu amenda aceste fapte, deoarece însuși polițiștii lipeau afișele. În aceiași perioadă se emit Instrucțiuni de Plebiscit, nu de Autoritatea Electorală Permanentă, care atunci nu exista, ci de autoritățile locale. Spicuiesc câteva din dispozițiile precizate în Instrucțiuni[3]: „ Se face plebiscit / Pavoazare. Atmosferă de sărbătoare națională / / Toate serviciile de la autoritățile, școli, tribunale, etc. suspendate / Dimineață clopotele bisericilor anunță începerea plebiscitului. Magazinele de orice fel și cârciumile sunt închise toată ziua / Primarii cu eșarfă, asistați de notar și 2 săteni, constituie birou / pretorul culege la telefon din fiece comuna rezultatul numeric pentru și contra. Se comunică imediat prefectului / La ora 3 se încheie plebiscitul la sate și la ora 6 la oraș / etc.”

În Tulcea, biroul de votare se instituie, având în componență două secții, prima condusă de dl. Petre N. Constantinescu, iar a doua de dl. Dumitru Ionescu. Potrivit instrucțiunilor, votul se exprima verbal și apoi era notat de către comisie, urmând a fi transmis telefonic, centralizat, prefectului.

O altă particularitate este legată de faptul că atunci, fiecare instituție locală avea sarcina de a obliga funcționarii săi de a participa la vot. Arhivele tulcene dețin documente de la Chestura Poliției și Gardienii Publici, Tribunalul și Vama Tulcea, Pescăriile de Stat, Serviciul Veterinar Tulcea, Șantierul Diviziei de Dragaje și de la alte instituții ca școlile locale, prin care se comunică nominal angajații și faptul că vor participa la vot. În caz contrar, vor exista repercusiuni.

Pe data de 24 februarie tulcenii s-au prezentat la vot într-o atmosferă de sărbătoare. După exprimarea voinței electorale, domnul primar Nicolae Daia încheie la ora 17 un proces verbal[4], , în care menționează că s-au centralizat voturile exprimate de cetățenii români pentru primirea constituției. Dumnealui menționa:

„Am constatat că, la cele două secțiuni au votat pentru primirea Constituției un număr de 3826 Cetățeni Români iar un număr de 3 Cetățeni Români au votat împotriva Constituției. Votarea începută la ora 8 a decurs în cea mai perfectă liniște și cu un entuziasm neîntrecut din parte unanimității cetățenilor votanți, care au dovedit că sunt pătrunși de importanța marelui eveniment.”

Totalul alegătorilor înscriși pe liste a fost de 5253, fapt neprecizat de primar. Într-un document[5] confidențial întocmit de prefect se nota că …„ s-au găsit, între cetățenii prezenți, un număr de 3 rătăciți, din care un avocat gardist, un comunist muncitor și un pensionar necalificat” – cu referire la cei care nu au acceptat prin vot Constituția.

Un alt element inedit al organizării procesului de vot apare după votare. Prin adresa nr. 3800, emisă de Prefectura Tulcea, care a fost realizată în urma Ordinului Telegrafic al Ministerului de Interne nr. 67/938 , către primăria orașului se cere înaintarea unui tablou nominal cu toți cei care nu s-au prezentat la vot. „… În dreptul fiecăruia, scria Prefectura, se va trece averea ce posedă, întrucât acelora cu stare materială să li se aplice amenda.”

Potrivit spiritului vremii, autoritățile centrale au cerut după plebiscit prefecturilor locale să transmită care este starea de spirit a populației după vot.

„Motivat de ordinul No. 56/938 (cifr.) al Ministerului de Interne, am onoarea de a vă ruga să binevoiți a culege de pe raza dumneavoastră, toate manifestările individuale sau colective redate pe scurt și cu date precise, care să dovedească entuziasmul populațiunei, pentru noua Constituție, manifestat cu ocazia plebiscitului. Raportul amănunțit ne va fi depus cel târziu până în seara zile de 8 martie crt.”[6] În urma acestei solicitări, atât la Tulcea cât și în restul României Mari, părerile unanime au scos în evidență entuziasmul deosebit al populație, despre care nu putem spune că a înțeles multe lucruri referitoare la drepturile care le-a dobândit sau le-a pierdut prin noul act legislativ .

În final, putem insera, pentru o înțelegere a fenomenului politic de atunci, un fragment de mesaj din discursul[7] rostit de Regele Carol la ceremonia solemnă de la Palatul regal desfășurată cu prilejul promulgării noii constituții.

„Țăranii, muncitorii, factorii de producție, intelectualii, vor avea de azi înainte cuvântul ca să își apere interesele, fiind chemați de parlamentul țării ca reprezentanți ai sferei lor de muncă.”

După o perioadă de mai puțin de doi ani, această Constituție votată cu entuziasm de popor, a fost suspendată prin decret regal la 5 septembrie 1940.

 

Lucian Țugui

 

[1] Ziarul Patria, Anul al III – lea No. 191, fila 1, Colecția Digitală Acanum

[2] B.J.A.N. Tulcea, Fond Primăria, u. a. 8/ 1938 fila 3.

[3] B.J.A.N. Tulcea, Fond Primăria, u. a. 8/ 1938 fila 34.

[4] B.J.A.N. Tulcea, Fond Primăria, u. a. 8/ 1938 fila 90

[5] B.J.A.N. Tulcea, Fond Primăria, u. a. 8/ 1938 fila 27

[6] B.J.A.N. Tulcea, Fond Primăria, u. a. 8/ 1938 fila 31

[7] Ziarul Patria, Anul al III – lea No. 191, fila 1, Colecția Digitală Acanum