CĂRȚI

ISTORII UITATE. DOBROGEA ÎN STRÂMTOAREA SECOLULUI XX

🎧 Ascultă articolul "ISTORII UITATE. DOBROGEA ÎN STRÂMTOAREA SECOLULUI XX"

🔄 Generarea fișierului audio poate dura până la 180 de secunde la prima ascultare.

Volumul „DOBROGEA ÎN STRÂMTOAREA SECOLULUI XX” a văzut lumina tiparului în luna noiembrie a anului 2025, prin grija și îndrumarea Centrului Cultural „Jean Bart” din cadrul Consiliului Județean Tulcea.  Cartea prezintă 20 de articole cu un conținut istoric despre oameni, locuri și evenimente din Dobrogea secolului 20. Titluri ca: „Povestea enigmatică a unui ziarist”, „Când spionii sunt executați”, „Destinul eșuat al unui comisar”, „Un nume care a terorizat delta: Constantin Stroe”, „Destin în dezacord: Valentin Șerbu”, etc., deschid articole cu relatări despre diferiți oameni care au trăit și au marcat într-un anumit fel istoria Dobrogei, relatări care nu sunt menționate în clasicele cărți de istorie. Volumul nu vorbește doar despre evenimente, ci mai ales despre felul în care oamenii au trăit acele vremuri — despre curaj, teamă, compromisuri și speranțe. Unele pagini pot părea surprinzător de actuale, altele vor trezi melancolie, dar toate ne arată cât de important este să ne cunoaștem istoria. Cartea este rezultatul unui proiect de cercetare prin arhivele naționale, ziarele vremii , arhivele C.N.S.A.S. și are ca scop cunoașterea ca act de luptă împotriva uitării. „Cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să îl repete.” spunea filozoful și eseistul George Santayana în 1905 pornind de la premisa că trecutul poate fi o lecție de acum învățată.

Cartea conține 265 de pagini și are multiple copii după documentele oficiale din arhive sau din publicațiile vremii, redate fidel în pagini color. Citirea acestui volum ne îndeamnă  la o invitație la reflecție: să privim înapoi nu din nostalgie, ci pentru a înțelege mai bine cine suntem și cum putem merge mai departe, cu mai multă luciditate și respect pentru memorie.

 

Lucian Țugui

Bună ziua
Îmi pare bine să te cunosc
.

Înscrie-te pentru a primi articole autentice cu un conținut istoric în căsuța de email.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *