Un nume care a terorizat Delta Dunării: Constantin Stroe

Frumusețea și unicitatea cadrului natural specific, multiculturalitatea, traseul istoric zbuciumat al unei regiuni care a fost cale de migrație ori de refugiu al mai multor popoare, sunt aspecte care contribuie la importanța Deltei Dunării, ca parte geografică a Europei, nu doar din punct de vedere turistic, ci și științific, atât pentru istoric, pentru etnolog, cât și pentru specialiștii din științele naturale.

O statistică oficială a Administrației Rezervației Biosferei ”Delta Dunării” arăta că, în anul 2023, delta a fost vizitată de 125 073 turiști, iar din numărul acestora, 9 800 au venit de peste hotare. Pare a fi o cifră destul de exactă și asta pentru că în ultima perioadă, turiștii au solicitat online permise de acces și astfel s-a putut estima numărul celor care au colindat canalele și bălțile din deltă. În anul 2024 numărul acestora a scăzut cu 20% și autoritățile s-au îngrijorat. Zvonurile, dronele militare căzute în rezervație, pe fondul conflictului încă în defășurare pe teritoriul Ucrainei, și alarmistica a făcut ca o parte din posibilii vizitatori să se răzgândească. Chiar dacă în zilele noastre vorbim de un număr semnificativ de turiști interesați să viziteze delta, cu un secol în urmă, numărul acestora poate fi apreciat ca insignifiant. Este adevărat că la momentul respectiv trendul turismului era încă un concept de marketing în lansare, dar, chiar și atunci, oamenii căutau modalități de relaxare. Însă, de exemplu în deceniul al doilea al secolului trecut, nu era deloc recomandat să fii turist în deltă, ba chiar observăm că la vremea respectivă, nu se putea circula în voie pe ape. Și asta pentru că atunci, acest inedit ținut înconjurat de vegetație, stuf și papură, având o floră și o faună pe care o întâlnești în puține zone ale lumii, era stăpânit prin teroare de un bărbat. Timp de aproximativ un deceniu, între anii 1920 – 1929, Gheorghe Stroe Constantin a terorizat regiunea, cu mână armată, prin jafuri și crime, transmițând nesiguranță și groază în Delta Dunării, de la Murighiol până la Chilia, de la Periprava și până la Măcin. El a intrat în memoria colectivă a locurilor sub numele de banditul Cocoș.

„Ca un adevărat rege, banditul Gheorghe Cocoș cu banda sa domnește de șapte ani de zile peste Delta Dunărei. Toate măsurile luate de autoritățile civile și militare pentru prinderea acestei vestite bande de tâlhari criminali au rămas zadarnice.”– scria ziarul bucureștean „Universul”[1], reluând această poveste la fiecare atac înarmat, tâlhărie sau crimă făcută de banda lui Cocoș.

Nordul Dobrogei nu a dus lipsă de infractori care au sfidat autoritățile de-a lungul timpului. Nume ca Varlam, Terente, Vlase, Licinschi sau Lupoaica au indus teama în rândurile populației. Totuși, Cocoș a reușit să se ridice deasupra imaginii celorlalți tâlhari datorită modului în care a acționat, așa numitul mod de operare, al perioadei îndelungate în care a terorizat delta și al  felului în care a sfârșit, în activitatea lui.

Procurorul general al Parchetului General Constanța, C. Dimitriu, consemna[2]  într-un mod aproape poetic, la 14 decembrie 1927, neputința autorităților în a anihila aceste bande și, în special, pe  cea a lui Cocoș.

„La scurt timp interval (în sensul de timp scurs, n.a.) după încetarea marelui război, s-au ivit mai multe bande de tâlhari cari terorizau populațiunea și cari operau mai ales prin județul Tulcea. Una din acele bande, constituită cu scopul de a comite jafuri și tâlhării sub toate aspectele și întrunind toate elementele prevăzute de codul penal, este așa numita bandă a lui „Cocoș”, care bântuie de mulți ani județul Tulcea și în special Delta, terorizând lumea și făcând nesigură circulațiunea și care nu a putut fi prinsă până în prezent, fie din cauza iscusinței tâlharilor, fie din cauza locurilor băltoase și accidentate și greu de străbătut pe unde operează, fie din cauză că este tăinuită de populație și chiar de unii din cei jefuiți.”

Povestea lipsită de elemente de ficțiune a grupării care a terorizat ținutul de ape din nordul Dobrogei, începe în satul Principele Carol din deltă și se termină în alt sat cu nume regal, Principesa Ileana, tot din deltă.

Principele Carol a fost înființat, ca așezare, la 26 iulie 1899[3]  la ordinul prefectului tulcean Ioan Nenițescu, în scopul întăriri elementului românesc în zonă. Aici au fost aduși, printre alții, veteranii de Războiul de Independență, care au primit case construite și terenuri. Localitatea a primit mai târziu numele de Partizani, la 9 iunie 1948, după niște spioni ruși, numiți de comuniști partizani, spioni care s-au infiltrat în Deltă și au fost omorâți de armata română în incinta satului[4].

Poveștile despre bandiți au făcut întotdeauna ca cerneala să curgă din penițe. Zeci sau sute de pagini au fost umplute cu anumite fapte ale bandei lui Cocoș. Cercetând arhivele naționale și ziarele vremii, am găsit destule disconcordanțe prezentate în unele informații și chiar și azi, după o sută de ani, nu se poate creiona în mod cert ce s-a întâmplat în Delta Dunării cu Cocoș și oameni lui. De altfel povestea „Cocoș” a produs destulă agitație și la nivel național. Ea se întinde ca timp pe mai bine de nouă ani și conține multe relatări despre faptele de banditism ale acestui bărbat. În schimb se cunosc puține date despre începuturile acestei istorii.

O informație apărută în Monitorul Oficial[5] arată că totul a început în satul Principele Carol, în anii 1919 -1920. Această referință este menționată în Deciziunea No.14/923 a Curții de Apel din Constanța, în care sunt puși sub acuzare Gheorghe Stroe Constantin, zis Cocoș, din Principele Carol – Tulcea și alte trei persoane din aceeași localitate, care, împreună s-au asociat în sat și au început răpirile[6]. Sunt acuzați: Gherasim Evdochiu Ștefanov, Maria Vasile Spiridon Vitrihon, majoră, și sora acesteia, de 16 ani, Eusabata Spiridon Vitrihon. Începuturile poveștii sunt legate de timpul în care cei doi bărbați se prind într-o relație de concubinaj cu cele două surori și se hotărăsc ca împreună să încalce legea.

Cine a fost Cocoș și ce se poate spune despre cei din banda lui?

Declarațiile martorilor sau ale informatorilor[7] prezintă foarte sumar anumite descrieri ale celor patru. Nu se cunoaște vârsta lui Cocoș, dar există anumite declarații în care este descrisă înfățișarea lui. S-a spus despre el că era un bărbat blondin, de statură medie și foarte bine legat. Avea fața rotundă, cu ten roșcovan și purta o mustață tunsă scurt. În timp, și-a făcut un tatuaj pe brațul stâng cu numele lui, prin care se identifica în locurile pustii ale deltei, atunci când voia să își înfricoșeze victimele. De asemenea el afirma că a fost soldat în campania din 1913.[8] Când se prezenta, se adresa victimelor în rusește sau pe românește.

Tovarășul lui, Gherasim, este descris ca un bărbat foarte înalt și negricios, de circa 30 – 35 de ani, slab, având o barbă scurtă, căruntă. Vorbea cu cei pe care îi tâlhărea în românește. În schimb cele două femei sunt greu de „zugrăvit” datorită faptului că, în contact cu cei pe care îi tâlhăreau, aspectul lor, la prima vedere, indica faptul că ar fi fost bărbați, fiind îmbrăcate asemenea pescarilor din deltă. Vorbeau foarte puțin și foloseau arme automate, una dintre ele fiind descrisă ca o bună trăgătoare. Cei patru au reprezentat nucleul bandei în decursul celor zece ani de activitate.

Azi, după un veac, nu se cunosc circumstanțele și cauzele de la care a pornit totul. Cert este că, după ce au început cu furturi mărunte, în scurt timp, cei patru au devenit violenți, făurindu-și un nume de groază printre locuitorii apelor. În primul an de tâlhării, după primele fapte la drumul mare, sau mai bine zis pe canalele deltei, li s-a alăturat și un al cincilea tovarăș.

Iată ce prezenta D. Dumitrescu, președintele Tribunalului Tulcea, în primul act de acuzare al bandei:

”[…]este loc de a fi pus sub acuzațiune, pentru faptul că: Gheorghe Stroie Constantin zis și Cocoș împreună cu Gherasim Evdochiu Ștefanov, împreună cu Ion Băncilă, azi mort, în anul 1920, fiind în localitatea Podu Roș[9], județul Tulcea și purtând arme asupra lor, i-au răpit prin amenințări și cu cuget de a-și însuși pe nedrept lui Hristof Suit o șubă.

Că tot numiții, atunci și în același loc, prin amenințări și cu cuget de a-și însuși pe nedrept dela Iacob Major din Caramurat lei 240 și o căruță; că tot numiții în ziua de 16 iunie 1920, între mila 28-29 Dunăre, înarmați fiind, au întâmpinat lotca lui Inani Sotir din Sulina și Hussain din Tulcea și prin amenințări, trăgând atunci asupra lor cinci focuri de armă, le-au răpit cu cuget de a-și însuși pe nedrept șapte saci de făină și multe alte alimente și lucruri de îmbrăcăminte; că Gheorghe Stroie Constantin, zis și Cocoș, împreună cu Gherasim Evdochiu Ștefanov, în afară  de Ion Băncilă, care fusese împușcat în ziua de 24 iulie 1921, împreună cu concubinele lor Maria Vasile Spiridon Vitrihon și Eusabata Spiridon Vitrihon, luând mai înainte hotărârea de a se porni asupra vieții lui Stanciu Ion, plutonier din Comuna Lascăr Catargi, care îi urmărea, din ură și răzbunare l-au pândit în baltă la locul numit Gârla   Topolea în ziua de 13 mai 1922 și trăgând asupra lui mai multe focuri de armă, l-au nimerit și din care cauză acesta a încetat din viață.”

În cadrul acuzării sunt prezentate nouă tâlhării în care au folosit armele și o crimă săvârșită asupra unui jandarm. Pentru că cei patru nu au fost găsiți, actul de acuzare ordonă: „Ordonăm în acest timp tuturor agenților forțelor publice să aresteze pe acuzați!”. Acest ordin a rămas valabil șase ani și nu a fost îndeplinit niciodată.

De fapt, se poate spune că  povestea lui Cocoș este de fapt povestea tristă a unor autorități care au tratat cu multă indulgență crimele și tâlhăriile săvârșite de cei patru timp de mulți ani, fără să se implice în a riposta, măcar cu aceeași forță cu care cetățenii erau atacați. Astfel, fix după șase ani, în 1928, din nou în Monitorul Oficial[10] este prezentat un nou mandat de arestare pentru tâlhari spre a fi duși la „casa de opreală a Curții cu Jurați Tulcea” pentru multiple fapte săvârșite cu violență.

Între timp, Gheorghe Stroie Constantin, zis și Cocoș, devenise un rege al deltei, de care toți se temeau și care impunea reguli, atât în pescuit, cât și în comerțul și contrabanda din Delta Dunării. Cu o mobilitate deosebită, el tâlhărea, de pildă, o cherhana la Murighiol și apoi lua sub amenințarea armei haine și brânză, bani și cojoace de piele de la o târlă din Chilia Veche. După care era semnalat în satul Caraorman, de unde lua prin violență peștele din bărcile pescarilor. Deoarece exista cutuma aprovizionării pescarilor cu alimente din cherhanale, unde se realiza un troc între peștele prins și produse ca zahăr, făină, gaz lampant, etc. Banda alegea în mod deosebit cherhanalele izolate pentru a fura aceste produse. Ce făceau autoritățile în acest timp?

În dosarul de urmărire al Curții cu Jurați din Tulcea sunt depozitate diferite documente de organizare a celor din Legiunea de Jandarmi Tulcea, în scopul de a captura banda lui Cocoș. Pe lângă instruirile făcute șefilor de post din localitățile deltei, autoritățile au mai dispus formarea unei echipe mobile de căutare, abia în anul 1926, după trei ani de la emiterea ordinului de arestare. Echipa formată din plutonierii Bâlea Gheorghe și Neculai Alexe din Compania de Jandarmi Tulcea a fost desemnată[11] să urmărească banda celor patru, după ce aceștia au atacat un funcționar de la Pescăriile Statului, iar instituția a făcut o plângere către autoritățile centrale. Cei doi plutonieri, potrivit ordinului primit, trebuiau să coopteze în echipă și pe cei de la posturile de jandarmi din deltă. Această forță de intervenție era coordonată de la centru de locotenentul Vlad, adjunctul Companiei de Jandarmi.

Jandarmii nu au reușit o să îi prindă deoarece în fiecare situație în care a fost semnalat vreun jaf al bandei lui Cocoș, forțele de ordine ajungeau la locul faptei mult după derularea evenimentele violente. Tactica de intervenție consta în reacții post eveniment. Dacă Cocoș dădea o spargere intrând peste oameni la Caraorman, se anunțau autoritățile și se formau potere pentru a îi prinde. Dacă tâlhărea o cherhana la Gorgova, autoritățile acționau la fel. Rezultatul, timp de nouă ani a fost același.

Ziarul bucureștean „Presa”[12] nota sub titlul „Banda lui Cocoș n-a fost prinsă”:

„Tulcea, 28 septembrie 1923. În ziarul «Dimineața» cu privire la   «prinderea» tovarășilor lui Cocoș. Această știre dată de corespondentul local nu este decât o simplă fantezie, ea necorespunzând cu adevărul. Se știe că banda Cocoș compusă din banditul Gheorghe Stroe, zis Cocoș, Gherasim Chersanov, cumnatul său și cele două soții ale lor, se plimbă fără frică prin Delta Dunărei, cu toate măsurile luate pentru prinderea lor.”

De altfel, încă din anul 1922, banda lui Cocoș reprezenta un subiect des întâlnit în ziarele naționale. Iar din anul 1923, diverse titluri anunțau supremația lui Cocoș în nordul Dobrogei. Gazetele bucureștene anunțau periodic câte un nou jaf:

„Banditisme. – Banditul Cocoș supranumit regele bălților a început din nou să opereze. Așa, zilele trecute a eșit înaintea unui locuitor din Patligeanca și după ce i-a luat toți banii i-a tras o mamă de bătae, după care l-a aruncat pe nefericitul locuitor în Dunăre”.[13]

Încă de atunci au început speculațiile de presă, iar Cocoș a fost asemuit cu un strateg, conducător de tâlhari, greu de învins. Ziarul „Lupta”[14] anunța că „Vestitul bandit Borisov, unul dintre cei mai temuți membrii din banda vestitului Cocoș, a fost arestat. Acesta a mai fost condamnat în două rânduri de Tribunalul Tulcea”. Era o știre falsă întrucât în anul acela fusese documentată activitatea bandei, iar rechizitorul  publicat în Monitorul Oficial arăta că singurul lor complice, al celor patru, Ion Băncilă, a murit împușcat.    În anul următor, ziarul „Universul”[15] prezinta o altă situație care forțează din nou adevărul. În articolul „Universul în provincie” este descrisă arestarea temutului bandit Petre Parizan care făcea parte din banda lui Cocoș, iar acesta a fost reținut cu focuri de armă în Brăila. Conform documentelor din dosarele de urmărire, în anturajul celor patru nu a existat nimeni cu acest nume.

Speculațiile continuă și datorită unor evenimente tragice care tulbură viața socială din România. Apariția banditului Terente, violatorul-tâlhar, în bălțile Brăilei și neputința autorităților în a îl aresta, catalizează imaginația ziariștilor. Sub titlul „Terente s-a întors în țară”, apărut în ziarul bucureștean „Dimineața”, în cadrul speculațiilor privind locul unde se ascunde banditul Terente, căutat de jandarmi și de polițiști, se vorbește de unirea lui acestuia cu Cocoș. În articol este redat un interviu luat lui Lavrinte, un fost tovarăș a lui Terente, care își mărturisește credința:

„Credința mea e că e reîntors ( Terente, n.a.) în România, spre a se uni cu banditul Cocoș, spre a avea delta”.

Însă Cocoș  nu a dat delta nimănui, a păstrat-o ani de zile pentru el.

Dar, când timpul trece și noi anotimpuri întregi se succed, iar presa vremii speculează sau relatează adevăruri, Constantin Stroe, împreună cu Gherasim, cu Maria și cu Eusabata, continuă să dea lovitură după lovitură în zonele izolate. Fură, sau răpesc, potrivit termenului legii, de la arme, bărci, alimente, haine, până la lucrurile casnice cu care își utilează diferite sălașuri unde se ascund în stuf. Povestea lor are o rezonanță deosebită și în mediile politice.

În cadrul „marii întruniri” a Partidului Țărănesc, ținută în vara anului 1924 la Muscel, fruntașul partidului Ion Mihalache, spunea printre altele:

„Trăim vremuri de banditism. Banditism în guvern și în administrație și în codru. Azi sub Brătieni a reînviat regimul bandiților din vremea fanarioților. Pe Terente și Tomescu și pe Cocoș nu îi pot prinde, dar pe țăranii cinstiți îi arestează și îi schilodesc cu zecile de mii. Iar simpatia populară nu îi urmează pe cei care îi urmăresc pe bandiți, ci pe …bandiți. Îi îndemn dar pe Terente, Tomescu și Cocoș să continue a jefui, spunându-le că simpatia poporului e cu ei.”[16]

Afirmația fruntașului țărănist, dincolo de sfera de polemică politică din care face parte, se baza pe un adevăr, cel puțin în cazul lui Cocoș. Mulți locuitori ai deltei îi acordau sprijin și asta datorită faptului că Stroe Constantin, abil fiind, s-a implicat în alte două activități care trec de limita legii: braconajul piscicol și contrabanda cu diferite bunuri. În cele două întreprinderi a sprijinit alți contrabandiști și o serie limitată de pescari, în detrimentul altora. Iar, prin rude și prin cei cu care a colaborat a reușit să supraviețuiască, să strângă informații și să se aprovizioneze cu arme, alimente, cartușe și alte produse care nu puteau fi obținute doar prin  tâlhărea oamenilor.

Un eveniment relatat de una din victime prezintă modul în care Cocoș intervenea pentru braconieri. În cel de-al doilea dosar de urmărire, întocmit din nou în contumancie, unul din funcționarii pescăriilor statului declara anchetatorilor:

„În ziua de 23 aprilie a.c., aflându-mă în revizie împreună cu lopătarul punctului, Ermalai Condratov, am zărit de la 200 de metri un număr de lotci, m-am apropiat la 20 metri și am văzut că sunt 6 lotci pline cu pește, iar conducătorii lotcilor în număr de 12 stăteau în apă. M-am sculat în lotcă în picioare și i-am somat să stea în care timp am tras un foc în stuf.”

În continuare funcționarul descrie cum a reușit să prindă ocupanții bărcilor, după ce aceștia au fugit în aval. Dar după ce i-a strâns pe toți, folosind focuri de armă, s-a trezit că din spatele său este atacat cu gloanțe.

„În timp ce îi strângeam, spune el, mă pomenesc de la spate cu focuri repezi strigând cu înjurături să părăsesc lotcile. Atunci, lopătarul îmi spune, dl. agent, este Cocoș”.[17]

Au urmat alte schimburi de focuri. iar cei doi agenți s-au retras și bărcile au dispărut în stufăriș. Cei doi funcționari au avut șansa să scape teferi. În schimb, agentul de pescărie Damian Chirilov, de la Mila 23, însoțit de lopătarul său, Ion Corudei, s-a întâlnit cu patru indivizi înarmați, doi bărbați și două femei, pe balta „Lascăr Catargiu”. Cel care s-a recomandat Cocoș l-a somat să se oprească. Cei patru au abordat barca agenților și i-au deposedat de două arme și două cartușe[18].

Ziarul „Universul”, într-un număr din octombrie 1928[19] publica următoarea știre:

„Banda vestitului Cocoș, care de șapte ani și mai bine terorizează regiunea Delta Dunării, pare că își reia activitatea. […] Contrabandiștii de pește au un mare protector în membrii acestei temute bande, cari, în schimbul unei sume de bani, conduc ei înșiși bărcile cu pește, ferind pe contrabandiști să nu cadă în mâna agenților de pescărie.”

Autoritățile, neputincioase în fața valului de infracțiuni, prin prefectul tulcean Grigore Vasiliu, oferă o recompensă de 50 000 de lei celor care vor preda vii sau morți pe Cocoș și pe ceilalți tovarăși ai lui. Banii erau tentanți, dar bandiții erau sprijiniți de cei din deltă și nimeni nu avea curajul să îi vândă.

Fiind implicați în tot felul de activități criminale, cei patru, potrivit dosarului de la Curtea cu Jurați Tulcea, au fost ajutați să scape de-a lungul anilor, de rude și de alți contrabandiști din deltă. În urma rechizitoriului întocmit de Camera de Acuzare, pentru colaborarea cu banda lui Cocoș, au fost arestați următorii:

Ignat Feodosie Spiridon, major, precum și Hariton Spiridon, minor, ambii din Principele Carol, întrucât i-au aprovizionat cu muniție pe bandiți; Ivan Ștefanof și Nichifor Ștefanof, frații lui Gherasim Evdochiu Ștefanov, cumnatul lui Cocoș, întrucât au aprovizionat cu alimente pe cei patru și nu au divulgat locul unde se ascund aceștia și Artamon Grancearov și Vasile Grancearov, frați, ambii din comuna Necrasova Nouă, județul Izmail, fiind complici cu banda lui Cocoș la acte de contrabandă și braconaj. Toți aceștia au fost introduși în arest la 28 noiembrie 1927.

Între timp, Curtea de apel Constanța întocmește un nou rechizitoriu[20] pentru faptele săvârșite de cei patru tâlhari. În actul de justiție sunt enumerate unsprezece capete de acuzare constând în infracțiuni de tâlhărie și folosire abuzivă a armelor de foc, săvârșite în perioada 1926 – 1927. Este surprinzător că în actul de acuzare nu se pomenește de crima și de tâlhăriile săvârșite de bandă între anii 1920 – 1922. De fapt Cocoș și cu complicii lui au tâlhărit oamenii deltei timp de șapte ani în mod continuu, dar actul se referă doar la această perioadă scurtă.

Se întrunește Curtea cu Jurați a Tribunalului Tulcea și sunt judecate aceste fapte, ale colaboratorilor și ale celor patru din bandă. Verdictul este următorul: Gherasim Evdochiu Ștefanov, Maria Vasile Spiridon Vitrihon și sora acesteia Eusabata Spiridon Vitrihon sunt condamnați la muncă silnică pe viață, iar colaboratorii lor sunt achitați. Jurații au considerat că sunt nevinovați de complicitate, atunci când au oferit ajutor.

Dar și acest proces, ca și celelalte anchete, s-a desfășurat fără prezența lui Cocoș, a cumnatului lui și a celor două femei. Ei rămâneau în continuare stăpânii Deltei Dunării. După condamnare, autoritățile tratează problema „Cocoș” în același mod letargic. La data de 14 mai 1928, după jumătate de an, Monitorul Oficial publică mandatul de arestare pentru Gheorghe Constantin Stroe, zis Cocoș, Gherasim Evdochim și Maria Gherasim Evdochim, fără a se preciza nimic de Eusabata, sora acesteia. Cei trei sunt acuzați acum de constituire în ceată armată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 65, din legea de organizare a Dobrogei Noi[21]. Nu se știe cum a dispărut  Eusabata, dar ea nu mai este semnalată de victimele atacurilor tâlharilor.

Suntem în vara anului 1929. Cocoș își schimbă modul de atac și aduce în banda lui încă șase persoane care au rămas necunoscute. Cumnatul lui și Maria Evdochim îi sunt alături. La data de 7 iulie 1929, la ora 9.30 de noapte, el intră în satul Gorgova împreună cu cei opt tovarăși și se duc cu toții în cârciuma lui Miron, unde intră cu armele ațintite către consumatori. Aici încep un schimb de focuri cu plutonierul de jandarmi Bâlă Gheorghe, cel desemnat în 1926, cu mult timp înainte, să prindă bandiții, care stătea la acea oră  în cârciumă. În scurt timp pereții stabilimentului sunt ciuruiți de gloanțe. În ajutorul lui Bâlă mai vin patru jandarmi. În timp ce Cocoș și ceilalți trăgeau în jandarmi, Maria Evdochim strânge sătenii în jurul bandiților pentru a face scut uman. Agresorii profită de această tactică și se deplasează către poștă și către altă cârciumă, cea a lui Gravcev, pentru a le jefui. Sunt urmăriți de jandarmi care continuă să tragă în ei. Atunci când se văd încolțiți, favorizați de întuneric, se retrag în stufăriș.

La presiunile celor din sat, în urmărirea bandei sunt cooptați cei din regimentul de grăniceri din Sulina. În aproximativ două ore, 20 de grăniceri conduși de locotenentul Tutoveanu vin cu o șalupă la  Gorgova. De la Tulcea, de la compania de jandarmi vin întăriri conduse de căpitanul Popazu. Forțele sunt cordonate de prefectul județului, Constantin Popescu-Comișani. Se organizează din nou o poteră cu săteni. Pentru prinderea bandiților își oferă ajutorul cumnatul lui Cocoș, Aftene Lavrente, care îi conduce pe un grind la ascunzătoarea tâlharilor. Aici sunt întâmpinați cu focuri de armă de Cocoș și tovarășii săi. În schimbul de focuri sunt răniți grav plutonierul Bâlă Gheorghe, Aftene Lavrrente și săteanul Vasile Popa. Alți doi săteni sunt împușcați mortal. Din rândul bandiților câțiva sunt răniți, dat toți abandonează sălașul și fug în stuf. Maria Gherasim Evdochim, în schimbul de focuri, este rănită mortal,  cadavrul ei fiind găsit a doua zi în apă[22].

După nouă ani de când Cocoș și-a început activitatea criminală, autoritățile reușesc să organizeze prima acțiune de anvergură pentru a îl captura pe bandit. Este adevărat că din nou le scapă, dar intervenția militară a destructurat gruparea bandiților. Ei dispar din nou în păpurișul apelor.

Spuneam la început că această poveste tristă, fără ceva ficțional în ea, a început într-un sat cu nume regal din deltă și se termină la tot într-un sat cu nume regesc, dar de data aceasta al unei principese – satul Principesa Ileana. Astăzi satul are numele de Patlageanca și se găsește pe teritoriul Deltei Dunării la bifurcația a două brațe ale fluviului: Chilia și Tulcea. În anul 1929, satul avea aproximativ 100 de locuitori, cei mai mulți etnici lipoveni. Este locul unde se încheie trista poveste a banditului Cocoș, aici în sat, în casa lipoveanului Arhipov.

Din nou, presa și vocile de atunci au speculat diferite scenarii privind evenimentul din casa lui Arhipov din ziua de Sfânta Marie pe Vechi, adică 21 septembrie 1929. Ziarul Adevărul scria că banditul a fost împresurat pe un ostrov. Corespondentul din Constanța al publicației nominaliza chiar și un jandarm care l-a împușcat pe Cocoș și l-a rănit. Jandarmul se numea Jercău și în articol se mai preciza că Stroe Constantin a fost internat în spitalul din Tulcea, fiind rănit. Tot același articol spunea că banda lui s-a deplasat din Călărași în Tulcea, dar și cu trenul de la Medgidia la Babadag.

Și așa, în foarte scurt timp, încep să circule vești în Tulcea și în Delta Dunării, vești care vorbesc despre moartea lui Cocoș.  Deoarece recompensa pusă pe capul lor se ridica acum la 100.000 de lei, mai mulți temerari au sunat direct la Ministerul de Interne pentru a prezenta diferite scenarii despre moartea lui Stroe și pentru a revendica banii.

În aceste circumstanțe prefectul județului întocmește următorul raport.

 

1929, octombrie 11,Tulcea.

Raportul referitor la uciderea tâlharului Cocoș, care împreună cu banda sa a terorizat timp de opt ani locuitorii din Delta Dunării,

către Ministerul de Interne – Direcția administrației Generale București

Nr. 16855,

1929 oct. 11

 

Domnule Ministru de Interne

Direcția Administrației Generale București

 

„Pentru executarea dispozițiunilor ordinului Domniei Voastre nr. 8504 A, din 3 octombrie a.c. am onoarea a vă supune la cunoștință că în urma ordonanței noastre, prin care am stabilit a se da un premiu de o sută de mii de lei, acelor persoane care vor prinde sau preda pe banditul Cocoș și pe tovarășul său Gherasim și în urma măsurilor de supraveghere a circulației ce am luat în Delta Dunării în luna iulie 1929 unde banda teroriza populațiunea, cum și arestarea complicilor bandiților care au fost ținuți arestați mai bine de una lună precum și alte diferite măsuri în acest scop. Banditul Cocoș și tovarășul său au fost exterminați de către lipovenii: Arhip Epifan, Ivan Ermalai Pandicav și Dumitru Ancerof în satul Principesa Ileana din acest județ, în noaptea de 21 – 22 septembrie 1929 în următoarele împrejurări:

În seara zile de Sfânta Mariei stil vechi, adică la 21 septembrie, fiind hram în satul Principesa Ileana, seara, între orele 9 – 10, banditul Cocoș împreună cu tovarățul său Gerasim, au venit prin grădini și poteci dosnice în sat și fără a bate la ușă au intrat în casa lipoveanului Arhip Epifan, unde se aflau la un pahar de vin și cumnații săi, Ivan Ermalai Pendicov și Dumiru Ancerof împreună cu soțiile lor și, ca să-i îngrozească mai mult le-au spus răstit că el este Cocoș cerând să le dea ceva de mâncare. Oamenii s-au executat și pe lângă mâncare le-au dat și vin, pe care l-aveau cumpărat cu ocazia hramului. Bandiții Cocoș și Gherasim, după ce au mâncat și au băut bine, au vrut să fumeze câte o țigară și cum la lipoveni nu este obiceiul să de fumeze în casă, bandiții au ieșit afară pe prispa casei unde au aprins țigările, lăsând armele în casă.

Cum în tot timpul bandiții vorbeau de femeile lor că nu mai știu nimic și că poate să fie moarte și cum ieșiți pe prispă vorbeau între ei pe care din femei să le ia și făceau planul cum să le ia, lipovenii din casă auzind de acestea și cum armele bandiților erau lăsate în casă, au pus mâna pe arme și ieșind în tinda casei au început să tragă mai ales că unul dintre ei, cel mai tânăr, abia se eliberase din armată. Bandiții la auzul zăngănitului de arme au luat-o la fugă, toți trei lipovenii după ei, bandiții intră în grădină și caută să se strecoare printre pomi, lipovenii după ei trăgând mereu și cum era lună pe cer care lumina aproape ca ziua, bandiții au fost străpunși de gloanțe și doborâți amândoi la pământ. Ca să mai fie siguri de moartea lor, lipovenii Arhip Epifan, Ivan Ermalai și Dumitru Ancerof au tăbărât cu patul puștilor pe cei doi bandiți căzuți, mai ales că terminaseră cartușele.

Azi suntem informați că unele persoane se prezintă la minister susținând că ei au contribuit prin măsurile au luat la împușcarea banditului Cocoș și a tovarășilor săi pretinzând premiul. Întrucât dar, nu sunt alte persoane decât cele comunicate prin raportul nostru de față și cele anterioare, cărora urmează să le distribuim (premiul recompensei, n.a.) de mai sus stabilit prin ordonanța noastră menționată aici alăturată aici, un exemplar, vă rugăm a dispune în consecință.”

Și astfel se încheie un deceniu de frică și teroare în Delta Dunării, odată cu moartea lui Constantin Gheorghe Stroe și a tovarășului său, Gherasim Evdochiu Ștefanov.

 

[1] „Universul” numărul 247, din 24 octombrie 1926, pagina 6, Digiteca Arcanum

[2] Actul de acuzare nr. 3436, Serviciu Județean Tulcea al Arhivelor Naționale Dosarul 24/1927, Fond Curtea cu Jurați fila 242

[3] Ioan Ionescu Dobrogianu, „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”, București, 1904,  pagina 268

[4] Corneliu Ștefăniță Moțoc, „Identitate și continuitate românească în Delta Dunării”. Tulcea, 2018,

pagina 169.

[5] Monitorul Oficial al României, nr. 1522 din 17 mai 1922, fila 7

[6] În exprimarea juridică a codului penal de atunci orice furt săvârșit cu violență reprezenta o răpire.

[7] În dosarul întocmit împotriva celor din gruparea „Cocoș” sunt menționați un număr de 14 informatori care au oferit informații despre cei patru

[8] Serviciul Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, fond Curtea cu Jurați, Dosarul 24/1927 fila 219

[9] Azi Podul Roș este doar numele unei intersecții de ape, respectiv locul în care Canalul Sireasa pornește din Brațul Dunării Chilia și se varsă în Canalul Mila 36

[10] Monitorul Oficial al României, numărul 110 din 20 mai 1928

[11] Procesul verbal No. 3, Serviciu Județean Tulcea al Arhivelor Naționale Dosarul 24/1927, Fond Curtea cu Jurați fila 54

[12] „Presa”, numărul din 29 septembrie 1923, pagina 2, Digiteca Arcanum

[13] „Universul”, anul XL, numărul 140, pagina 3,  Digiteca Arcanum

[14] „Lupta ” numărul 4 din 2 iunie 1923, pagina 4, Digiteca Arcanum

[15] „Universul”, anul XXL, din 11 mai 1925, pagina 3, Digiteca Arcanum

[16] Articolul „Haiducii din politică au dispărut înainte celor din bălți și păduri”, în „Viitorul”, din 13 august 1924, pagina 3, Digiteca Arcanum

[17] Declarația agentului piscicol Octavian S., Serviciu Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, fond Curtea cu Jurați, Dosarul 24/1927 fila 60

[18] Articolul „Isprăvile regelui bălților din Delta Dunării”, în ”Dacia”, din 25 septembrie 1925, Digiteca Arcanum

[19] Articolul „Banda lui Cocoș își reia activitatea în Delta Dunării”, în „Universul”, anul XLIV, numărul 248 din 26 octombrie 1926, pagina 6,  Digiteca Arcanum

[20] Serviciu Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, fond Curtea cu Jurați, Dosarul 24/1927 filele 240 – 255

[21] Monitorul Oficial al României, nr. 110 din 20 mai 1928

[22]  ”Adevărul”, din 22 septembrie 1929, pagina 5, Digiteca Arcanum