Volumul „Spionii dintre ape” – recenzie de Nicolae C. Ariton

🎧 Ascultă articolul "Volumul „Spionii dintre ape” – recenzie de Nicolae C. Ariton"

🔄 Generarea fișierului audio poate dura până la 180 de secunde la prima ascultare.

Viteză:

SPIONII DINTRE APE

trădare și colaboraționism în Dobrogea ocupată (1916-1918)

Autor Lucian Țugui

Editura Militară, 2023,

ISBN 978-973-32-1296-6

În mod cert apariția cărții domnului Lucian Țugui, „Spionii dintre ape – trădare și colaboraționism în Dobrogea ocupată (1916-1918)”, reprezintă evenimentul literar tulcean al anului 2023. Și pentru ca prozatorii și poeții din Tulcea să nu se ofuscheze de această afirmație, să specificăm că este vorba despre un volum de non ficțiune. Dacă mai adăugăm că publicațiile militare de specialitate au salutat publicarea cărții ca un fapt remarcabil, reverberațiile publicistice depășesc spectaculos granițele molcomului județ Tulcea, căpătând valori naționale. Lucian Țugui nu a așternut însă nici un rând al cărții sale cu gândul la „gloria scriitoricească”, locală sau națională, pur și simplu și-a sacrificat câțiva ani cercetând și scriind despre un subiect care îl fascina de mai multă vreme: spionajul, trădarea și colaboraționismul în Dobrogea de Nord, în perioada anilor de război 1916-1918. Așa cum spuneam, autorul nu are pretenții ficțional-literare, dar reușește prin puterea cuvântului să picteze un adevărat tablou al Tulcei, Dunării de Jos și Delta Dunării, dintr-o perioadă în care doar militarii și armele au vorbit. Acesta izbutește să dea la o parte vălul care acoperea un orășel adormit oriental, și să prezinte câteva din evenimentele excepționale ale Primului Război Mondial, petrecute aici. Să nu uităm că nu trecuseră nici trei decenii de la trecerea Dobrogei alături de România (1878), și doar câțiva ani (1912) de când dobrogenii căpătaseră drepturi depline de cetățeni români. Istoria acelor ani se transformă, în paginile cărții, într-un adevărat thriller istoric, datorită adevăratei învolburări de forțe: o Rusie chinuită de spasmele revoluției bolșevice, o Bulgarie cu pretenții de stăpână și comportament medieval, o Germanie meticulos organizată, dar sufocată de amploarea conflictului, o Turcie de-a dreptul anemică și o Românie sfâșiată pe toate fronturile. La o asemenea desfășurare de forțe, numărul personajelor este pe măsură: cinci dintre ele sunt principale și alte treizeci și cinci, secundare. O adevărată super producție cinematografică, dacă cartea ar fi fost (sau va fi) film, pe care autorul a fost nevoit să le urmărească pe o autentică schemă arborescentă, desenată pe coli mari de hârtie și prinse pe perete, deasupra biroului unde scria. Cele cinci roluri principale ale cărți, a căror destin autorul îl urmărește până în ultimele pagini, sunt interpretate de un lipovean cu nume de spion romantic, Cozma Franțuzul (în realitate, doar un nemernic), un român cu ștaif, doctor în științe, N. D. Ionescu, administratorul pescăriilor de stat (un trădător sadea), un avocat evreu, Calmis Ghinsberg (un colaboraționist de cea mai joasă speță), un bulgar, funcționar fiscal, Condrat Bicov (un escroc delapidator) și un dezertor rus, Serghei Zemlinschi (un apatrid fără scrupule). La prima vedere, numele celor cinci te duce cu gândul la un mic turn Babel, în care și-au dat întâlnire o parte din mulțimea de comunități care locuiau în mahalalele etnice ale Tulcei: români, ruși lipoveni, cazaci ucraineni, greci, armeni, germani, turci, tătari, bulgari, evrei. Toți, cu excepția lui Serghei Zemlinschi, erau cetățeni români, doar acesta era rus dezertor din armata țaristă și care de bine ce își găsise ascunzătoare printre lipovenii tulceni îi forța pe aceștia să facă spionaj. Toate aceste haimanale umane, aruncate de valurile Dunării și ale vieții la Tulcea, au reușit sub îndrumarea unei adevărate Școli de Spionaj, organizată de armata germană în Tulcea, pe strada Traian, nr. 25, să pună la punct o adevărată rețea de spionaj a Puterilor Centrale, menită să ofere informații despre armatele române retrase în Delta Dunării. Am putea spune că destinul acestor cinci spioni care se ocupau cu recrutarea informatorilor obligați să spioneze de-a lungul brațului Chilia, reprezintă firul epic al cărții autorului Lucian Țugui, dar „scenografia” în care se derulează aceste destine, respectiv orașul Tulcea și Delta Dunării, sunt la fel de importante. Atmosfera de război și de oraș ocupat de trupele invadatoare, sunt recreate cu minuțiozitatea de scriitor, cu descrieri artistice, presărate cu informații istorice, detalii etnice, începând cu specificitatea rușilor lipoveni și ajungând până la germanii tulceni, care nu văzuseră niciodată Germania, fiind descendenții colonilor germani din Rusia, care au părăsit-o pentru a se stabili în Dobrogea. Lucian Țugui ar fi avut o „pâine de mâncat” ca scriitor, zugrăvind acțiunile pline de barbarism ale armatelor bulgare din Dobrogea ocupată și unde erau hotărâți să „șteargă” elementul românesc. Scriitorul nu a picat însă în „capacana” spectaculoasă a acestui detaliu și prezintă detaliile macabre ale abuzurilor militarilor bulgari doar în contextul evenimentelor petrecute. De menționat că impactul acestor fapte petrecute acum mai bine de un secol, a fost atât de covârșitor, încât o lungă perioadă de timp, nu a mai reușit să scrie nici un rând la cartea „Spionii dintre ape”. Nemerniciile săvârșite la Tulcea de către armatele ocupante, s-au mai estompat în mintea autorului, cu trecerea timpului, fără să se șteargă definitiv. Ca un adevărat cavaler al dreptății, își sporește eforturile de a afla ce s-a întâmplat cu cei cinci trădători colaboraționiști, și devine de-a dreptul obsedat în aflarea destinului acestora, căutând mărturii și dovezi în Arhivele Naționale ale României (ANR) Constanța și Tulcea și București, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) sau colecțiile ziarelor timpului. Toate informațiile obținute sunt așezate de autor cu migală într-un adevărat puzzle scriitoricesc, urmărind destinul celor cinci spioni care aduseseră atâta moarte și suferință printre tulcenii anilor 1916-1918. Apropiindu-se de finalul cărții, cititorul descoperă cu uimire că epicul a la roman „noire” se transformă încet într-unul de-a dreptul kafkian. Sabia dreptății divine sau măcar a justiției nu lovește răzbunător asupra celor cinci, care reușesc să se strecoare printre meandrele unei societăți nedrepte, care nu știe sau nu vrea să facă dreptate pentru oamenii simplii care au suferit cel mai mult din cauza actelor de trădare. Ba chiar zeița nedreptății (dacă există așa ceva) iese învingătoare și sfidează cu aroganță, unul din cei cinci spioni trădători fiind decorat pentru „serviciile” aduse României, ocupând funcții înalte în justiția română, un altul se stinge din viață, liniștit în patul său, iar un altul este reangajat ca funcționar financiar. În mod cert, „Spionii dintre ape” nu este o carte cu „happy end”, așa cum nici paginile sale nu sunt cu spioni a la James Bond. Este o carte despre viață și moarte, trădare și cupiditate, din care dragostea de cel aproape sau de țară lipsește cu desăvârșire. În contradicție cu personajele sale, autorul Lucian Țugui a scris însă cu o adevărată pasiune, de la prima la ultima pagină a volumului, dedicând miile de rânduri tulcenilor care au suferit nevinovați, victime a câtorva trădători și colaboraționiști. Cum spuneam, personajul Cozma Franțuzul nu este James Bond, dar Lucian Țugui, dacă vrea, poate să devină Ian Fleming, pentru că, până la urmă, care-i diferența dintre malurile Tamisei și cele ale Dunării?

Profesor Nicolae C. Ariton