UN PRIMAR PENTRU CONGRESUL BULGAR

Istorii aproape uitate. Povestea uitată a lui Foca G. Foca, primarul cu mandat de doi ani, care a condus comuna Murighiol, acum peste o sută de ani.

Începutul anului 1918 aruncă România într-o situație deosebit de sumbră, deoarece o serie de evenimente petrecute în anul trecut au influențat puternic soarta regatului. La 12 martie 1917 începe Revoluția Rusă, care modifică fundamental cursul istoric al imperiului țarist. În scurtă vreme, în Rusia se formează un guvern provizoriu, așa numitul „Soviet din Petrograd”. La 15 martie, în același an, ultimul împărat al Rusiei, Țarul Nicolae al doilea, din dinastia Romanovilor, abdică. La 7 noiembrie, bolșevicii acaparează puterea în Marea Rusie. În aceste condiții, aliatul rus nu mai reprezintă un partener de luptă și România se vede abandonată și descoperită în fața ofensivei germane. Astfel, la 10 decembrie 1918 România semnează un armistițiu cu Puterile Centrale. Peste șapte zile Rusia procedează la fel.

Statul român, secătuit de resurse, se trezește la începutul anului 1918 înconjurat în toate părțile de inamici. În aceste condiții, guvernul de la Iași a propus încheierea unei păci separate cu Tripla Alianță.

La 22 martie 1918 încep negocierile de pace de la București. Constantin Kirițescu, unul din cronicarii străluciți ai Primului Război Mondial, descria[1] atmosfera în care s-au derulat evenimentele de atunci:

„România era întinsă pe masa de sacrificiu; în jurul ei călăii, siguri că de data asta nimeni nu poate interveni în ajutorul victimei, se întreceau fiecare să își mai ia o parte din trupul ei. Czernin [2], întrebuințând una din formulele ipocrite, atât de familiar diplomației austriece, anunțase la început că pacea trebuie să fie o pace care să înlesnească reluarea legăturilor de prietenie pe viitor”. De fapt, spunea Constantin Kirițescu, era „pacea punică” care distruge și desființează pe cel învins”

Potrivit conceptelor „prietenoase”, la pacea de al Buftea, României i s-au impus următoarele:

1. România cedează Puterilor Centrale Dobrogea până la Dunăre.
2. Puterile Centrale vor purta grija pentru menținerea căii comerciale pentru România prin Constanța spre Marea Neagră.
3. Rectificările de frontieră cerute de Austro-Ungaria pe granița austro-ungară sunt admise în principiu de România.
4. De asemenea se admit în principiu măsurile corespunzătoare situației pe domeniul economic.
5. Guvernul român se obligă să demobilizeze imediat cel puțin opt divizii ale armatei române. Executarea demobilizării se va efectua în comun de către comandamentul suprem al grupei de armate Mackensen și comandamentul suprem al armatei române. De îndată ce pacea dintre Rusia și România va fi restabilită, se vor demobiliza și celelalte părți ale armatei române, atâta timp cât nu vor fi necesare pentru serviciul de siguranță pe granița ruso-română.
6. Trupele române vor evacua imediat teritoriul Monarhiei austro-ungare ocupat de ele.
7. Guvernul român se obligă să sprijine din punct de vedere tehnic al căilor ferate transportul trupelor Puterilor Centrale prin Moldova și Basarabia spre Odessa.
8. Se va asigura repatrierea ofițerilor misiunilor militare ale Înțelegerii în cel mai scurt timp posibil, prin teritoriul Puterilor Centrale.
9. Tratatul va intra imediat în vigoare

 

În aceste condiții Dobrogea nu mai aparține românilor. Este promisă bulgarilor, ca preț al colaborării din război. Demersul este puternic susținut în coaliție de către Imperiul Austro-Ungar, dornic să destabilizeze în totalitate micul stat român.

Unul dintre miniștrii germani, Richard von Kühlmann, secretarul de stat pentru afaceri externe, sfătuiește guvernul bulgar să organizeze așa numitele „congrese ale popoarelor din Dobrogea” – niște întâlniri organizate în orașul Babadag, cu scop propagandistic. Bulgarii organizează două congrese, unul în decembrie 1917 și unul în iulie 1918. Sunt evenimente ce merită a fi menționate pentru că ele scot în evidență mai multe situații prin care au trecut locuitorii Dobrogei, în cei doi ani de tristă amintire. Conform organizării, la congres puteau participa doar cei aduși și nimeni altcineva. Astfel, din 270 de delegați, 245 sunt bulgari, zece au nume rusesc și zece nume turcesc. Cifrele sunt într-un fel justificate pentru că mai mult de jumătate din românii din Dobrogea au luat calea pribegiei pe diferite meleaguri, cei care nu au plecat, fie au fost deportați în lagărele bulgărești, fie trăiau sub teroare.

Cu o majoritate covârșitoare, delegații au votat dorința unanimă de a face parte din Marea Bulgarie, a cărei granițe se doreau extinse și peste teritoriile grecești și peste cele macedonene. Aceste întâlniri aveau ca scop alipirea întregului teritoriu al Dobrogei, adică gurile Dunării și litoralul Mării Negre, fapt care nu era totuși agreat de toate statele alianței militare.

Cele două congrese au iritat doi aliați din coaliție: pe turcii care spuneau, că și ei au luptat, iar Dobrogea a fost a lor și nu a bulgarilor – deci, li se cuvine lor de drept și pe nemți care acum au înțeles că Dunărea și ieșirea la mare pot oferi Germaniei avantaje economice deosebite. De aceea, ei doreau mult portul Constanța, pentru că și-au dat seama în perioada de ocupație că interesul lor aici poate rămâne permanent. Astfel, tensiunile din coaliție au continuat.

Dincolo de aceste dispute, istoria a înregistrat un anumit profil al participanților la congres, un profil aparte ce merită a fi analizat.

Printre membrii, la cele două congrese, participă un dobrogean cu un nume atipic: delegatul din Sarinasuf, comuna Murighiol, Foca Foca, fiul lui Gheorghe.

Foca Gheorghe Foca este fiu de plugar[3]. S-a născut la 1 mai 1882 în comuna Sarinasuf județul Tulcea. Are circa un metru și șaptezeci înălțime, fără a fi gras, poartă mustață, are ochii albaștri și

bărbia ascuțită. Descrierea este menționată în foaia personală întocmită de poliția de siguranță din Tulcea. În anul 1910, delegatul Foca a primit cetățenia română. Nu a fost mobilizat în armata din motive medicale. Părinții lui s-au stabilit în Sarinasuf, venind din satul Beidaud, tot din Dobrogea. Are trei clase primare făcute la școala din comună. Familia lui este formată din soție și doi băieți: Lazăr, care are 16 ani și Stoian care are 13 ani. Soția este de origine bulgară și o cheamă Pena. Foca nu este un plugar sărac. În anul 1920 deține nouăzeci de hectare de pământ, saivane și grajduri de animale, casă în Sarinasuf, două vaci, doi boi și doi cai. De asemenea, mai deține o casă în orașul Tulcea.

Foca Gh. Foca, delegat la congresul de la Babadag, a fost unul din dobrogenii pe care comisarul Siguranței, Ioan Oprescu, l-a căutat aproape doi ani după război.

Într-un raport întocmit de polițist în anul 1920, acesta adăuga la dosarul faptei, o notă primită de la Jandarmeria Murighiol:

„Foca a luat parte la congresul din Babadag. Pe timpul ocupației bulgare, în calitate de primar îndemna toți tinerii să se înroleze în armata bulgară contra României. Acum locuitorii comunei vor să îl omoare pentru că a profitat de prietenia cu ofițerii bulgari a lucrat moșiile lui cu românii care au rămas în Sarinasuf, fără a-i plăti”.

Legat de această prietenie, declarațiile din dosar descriu modul în care Foca petrecea cu bulgarii. „(…) s-a pus în slujba inamicului, mergând până acolo că pentru petrecerile ce făcea cu ofițerii bulgari, el le ducea fete și femei să petreacă în timpul nopții. Cine nu răspundea la invitațiunea lui, ordona ca cea femeie sau fată să fie trimisă drept pedeapsă să smulgă cu mâinile goale iarbă din baltă[4].”

Prezența lui Foca a mai fost semnalată și în Tulcea, in lunile decembrie 1916 – februarie 1917, când a participat la distrugerea caselor românilor. Atunci a smuls lemnele de la case și a făcut rechiziții pentru bulgari dar și pentru el.

După retragerea bulgarilor și a nemților, fostul primar a reușit să fugă cu banii urbei, chiar la începutul anului 1919. După plecarea lui, sătenii s-au dus în satul vecin, Baibugeac, actualul sat Plopu, unde au prins pe tatăl acestuia, care avea acolo o moșie și au vrut să îl omoare, ca răzbunare pentru chinul îndurat de la fiul său. Bătrânul a fost scăpat de autorități și s-a mutat în orașul Tulcea.

 

Despre alte evenimente din perioada Primului Război Mondial și despre cum a acționat Brigada Specială de Siguranță din Tulcea pentru a prinde și duce în fața justiției și alți colaboratorii și spionii din perioada ocupației,  puteți citi în volumul „Spionii dintre ape – Trădare și colaboraționism în Dobrogea ocupată 1916 – 1918,” publicat în august 2023 la Editura Militară București.

 

 

[1] Constanin Kirițescu, Istoria războiului pentru reîntregirea  României 1916 – 1918, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1989, pagina 323

[2] Ottokar Czernin  n. 26 septembrie 1872 – d. 4 aprilie 1932, Viena) a fost un diplomat și politician austriac, care a îndeplinit  funcția de ministru de externe al Austro-Ungariei în timpul Primului Război Mondial, în perioada decembrie 1916 – aprilie 1918.

[3] Dosarul de cercetare „Foca G. Foca și Pahon Condrat”, Biroul Județean al Arhivelor Naționale Tulcea, Fondul Poliția Oraș Tulcea, Serviciul Secretariat, dosarul 44/1920, fila 1.

[4] Ibidem, fila 3