Contraspionaj românesc – Brigada Specială de Siguranță din Delta Dunării.

Sertarul imens al istoriei, odată deschis, scoate din ele file îngălbenite despre povești mai puțin cunoscute ale locurilor în care trăim. Cândva, acum 100 de ani, aici, a activat Brigada Specială de Siguranță din Delta Dunării.

Anul 1917, luna martie. România este teatrul de operații a unui război care a cuprins aproape toate continentele. În urma luptelor, peste șaizeci la sută din teritoriu țării este ocupat de armatele străine. Dobrogea este cotropită de coaliția Puterilor Centrale, dar Delta Dunării rămâne un teritoriu liber.

Imediat după ocuparea Dobrogei, Marele Stat Major al Armatei Române, conștient de importanța strategică a Deltei Dunării, solicită ajutor Direcția Poliției și Siguranței Generale. Zona deltei devenise un punct fierbinte în planul operațiilor militare. Marele Cartier General cunoștea intențiile armatelor inamice de a pregăti și a folosi spioni în Tulcea pentru sudul Basarabiei și pentru deltă. Cei infiltrați din Tulcea nu se ridicau la nivelul cerințelor unei agenții de spionaj ca cea a nemților, dar și aceștia erau necesari. Mai mult decât atât, existau informații că în zona deltei, în special la Sulina sunt aduși specialiști în domeniu, veniți din alte țări pentru a transmite informații.

Mihai Moruzov, considerat cel mai mare spion român,[1] când a preluat activitatea de contraspionaj de aici, spunea:

„În Delta Dunării s-a format un puternic punct de apărare unde s-a putut adăposti flota noastră, sute de șlepuri, remorchere, vapoare etc. civile și militare; iar flota noastră de operațiuni a avut ocazia să-și arate adevărata ei valoare. Dacă în această regiune nu au avut loc operațiuni mari militare, în schimb, au avut loc operațiuni însemnate din punct de vedere al spionajului. S-a constatat că, nu numai din frontul nostru, dar chiar de pe întregul Front Oriental, Delta Dunării a fost terenul cel mai prielnic pentru spionaj. Aici au fost aduse în mod special elemente din Germania, Austro-Ungaria etc., cât și din România, cu scopul de a fi trecute prin Delta Dunării pentru spionaj în România sau Rusia, sau cu diferite însărcinări de propagandă (…). Apoi, izbucnind revoluția din Rusia, printre marinarii noștri din Deltă s-a format un curent revoluționar susținut și îndrumat de guvernul revoluționar din Odessa. Se proiectase chiar declararea revoluției în Deltă, în frunte cu cei de pe crucișătorul Elisabeta, dar acțiunea nu a reușit”[2]. Pe fondul acestor evenimente tulburi, la 6 martie 1917, este înființat Serviciul Special de Siguranță Delta Dunării. Principalul obiectiv al serviciului era contraspionajul.

La conducerea Serviciului Special este numit Mihail Moruzov, un tulcean cu faimă mondială în activitatea de spionaj și contraspionaj. Până la numirea în această funcție, subcomisarul Moruzov a activat în cadrul Siguranței și a participat la mai multe misiuni. Două dintre acestea sunt azi bine cunoscute.

În aprilie 1914, o echipă condusă de Moruzov fură din tren bagajele personale ale unui diplomat austro-ungar. Agenții profită de faptul că ambasadorul Austro-Ungariei la București, contele Ottokar Czernin, abandonează neglijent valiza diplomatică în cușeta de clasa întâi unde dormea și se duce la vagonul restaurant. Diplomatul călătorea cu trenul de la București la Viena pentru a informa guvernul cu privire la ultimele evenimente și despre atitudinile și intențiile guvernului român. Întreaga misiune de contraspionaj din tren este descrisă de colonelul Radu Dinulescu, fost șef al Secției a II-a Informații de la Marele Stat Major:

„Între Ploiesti și Predeal, ministrul a încuiat cușeta și s-a dus la vagonul restaurant să ia masa. La înapoiere, deși a găsit cabina încuiată, toate bagajele, inclusiv valiza diplomatică, disparuseră.  Fereastra era deschisă. A tras semnalul de alarma, oprind trenul în plină cale. De la prima cercetare s-a dedus că hoțul a intrat pe ușă – oricine putea să-și procure o asemenea cheie, a aruncat geamantanele pe fereastră, apoi a ieșit, a încuiat ușa si s-a dus liniștit la locul său. Ulterior, la prima stație, s-a dat jos si a dispărut, fapt lipsit de importanță, căci, oricum ar fi fost imposibil de verificat, deoarece nu reținuse nimic la el, ci aruncase totul pe geam unor complici, care urmăriseră trenul cu o mașina. Echipa a examinat lucrurile zvârlite si n-a păstrat decât valiza diplomatică. Restul a fost găsit de către organele de cercetare.

După o prima anchetă efectuata pe loc, trenul și-a reluat cursa. Așadar, contele Czernin, după ce a depus o reclamație in mâinile reprezentanților Căilor Ferate Române și alta la Poliția din Predeal, și-a continuat călătoria. Guvernul de la Viena a prezentat un protest guvernului roman, dar incidentul a rămas fără urmări, deoarece era vorba de un furt obișnuit, iar o parte din bagajele sustrase, grație unor cercetări temeinice, fuseseră găsite si restituite păgubașului”.

Documentele găsite în valiza diplomatică conțineau relatări a diferitelor acțiuni ale Centralei de Spionaj de la Viena. Dar cea mai importantă descoperire era legată de cifrul diplomatic al Ministerului Afacerilor Interne al Austro – Ungariei. Documentul a fost descifrat și a fost identificată întreaga rețea de spioni folosită atunci în România.

Enigma dispariției din tren bagajelor a fost descifrată ulterior de serviciile de spionaj germane. Mai târziu, ambasadorul Czernin a fost abordat de șeful spionajului austro-ungar Maximillian Ronge, care i-a povestit despre ceea ce s-a întâmplat în aprilie 1914:

„În mai 1917, i-am dezvăluit contelui Czernin afacerea penibilă în care a fost implicat.  În octombrie 1914, când se găsea la București ca ambasador, i se furase o geantă în care avea pe lângă alte documente și cheia cifrului diplomatic. Geanta îi fusese înapoiată împreună cu întreg conținutul, ceea ce contribui la aceea că împăratul Frantz Iosef – în felul său cavaleresc de a gândi – nu primi demisia prea imprudentului ambasador (…). Acum însă, după ocuparea Bucureștiului [de către armata germană], se întreprinse o cercetare minuțioasă după documente, în urma căreia se găsi, în luna mai 1917, în podul vilei Președintelui Consiliului de Miniștri, Brătianu, un mare număr de plăci fotografice care conțineau reproducerea rapoartelor Ambasadei austro-ungare și cheia noastră de cifru diplomatic. Copiile conținutului de ordine al genții (…) arătau cum au putut românii să descifreze telegramele ambasadei noastre încă de atunci”. Plin de necaz, Max Ronge nu uită să precizeze că românii au făcut cunoscute și franco-englezilor cheile de cifrare, fapt ce a creat imense daune armatelor austro-ungaro-germane pe toate fronturile din Europa.[3]

            Acțiunea din tren crește popularitatea lui Mihail Moruzov. Nu trec decât doi ani și agentul se implică în afacerea care mai târziu s-a numit „Lista lui Gunther” . Din perioada de neutralitate, anul 1915, se știa că Germania investește sume mari pentru rețeaua de influență din România. De asemenea, Brigada de Siguranță din Dorohoi a aflat că un general român face servicii austriecilor pentru bani[4]. În decursul a treisprezece luni, serviciile de contraspionaj lucrează pentru a descifra ițele acestei operațiuni care se derula printre funcționarii înalți din ministere, din poliție și a acaparat o parte a presei românești. În urma probelor obținute s-a dovedit ulterior că ziare ca „Universul”, „Minerva”, „Libertatea”, „Dreptatea”, „Ziua”, etc. primeau sume mari de bani pentru a face propaganda filogermană. Astfel, ziarul „Universul” primea lunar suma de 70 000 lei. Practic, în fiecare zi, în capitală și în provincie aceste publicații scriau și transmiteau articole în care se prezentau avantajele pe care românii le-ar obține dacă statul ar intra în război alături de Puterile Centrale.

La 16 august 1916, din nou o echipă condusă de Mihail Moruzov sustrage o servietă, de data asta dint-un automobil. Servieta aparținea tot unui ambasador, cel german, Excelenței sale domnul Hilmar von dem Bussche, care s-a dovedit tot atât de neglijent ca ambasadorul austriac. Diplomatul se pregătea să părăsească România și lua cu el dovezi încriminatorii. În servietă au fost descoperite documentele care prezentau întreaga rețea de influență și spionaj.

Siguranța Generala a continuat investigațiile și s-au făcut descinderi la la societăți și întreprinderi cu capital german și austro-ungar: Au fost găsite dovezi suplimentare privind amploarea activității de strângere de informații și de corupere a presei făcute de către funcționari ai întreprinderilor și societăților cu capital german, precum și de birourile comerciale. La domiciliul directorului general al societății petrolifere „Steaua Română”, Alfred Günther, într-un seif, a fost descoperit un dosar care conținea o listă de oameni politici și de demnitari de stat care își puseseră serviciile în slujba spionajului german. Dosarul respectiv, care a căpătat numele de „Günther” după cel al depozitarului acesteia, descria inclusiv sumele finanțărilor secrete asigurate de spionajul german în România. Peste 200 de nume ale unor reprezentanți ai mediului politic, de presă, de afaceri și cultural din Regatul României, care au servit operațiunilor de influențare a mediului politic, social, economic și militar intern românesc de către Puterile Centrale, s-au regăsit pe această listă.

O situație aparte descoperită în documentele găsite, era legată de ziariștii cumpărați. Aceștia scriau articole de propaganda, dar pe lângă acesta, culegeau informații pentru rețea, folosindu-se de accesul pe care îl aveau în instituțiile publice și militare[5].

            Scriitorii Ioan Slavici și Duiliu Zamfirescu au fost plătiți cu sume considerabile pentru aportul lor la propagandă. Cel din urmă a fost menționat în liste ca beneficiarul sumei de 52 000 lei, ca urmare a susținerii unei conferințe la Academia Română unde a argumentat dreptul germanilor în problema Strâmtorii Dardanele. Ioan Slavici nu era trecut direct pe liste dar s-a considerat că a beneficiat de bani prin sumele oferite ziarelor „Minerva” și „Ziua” unde scriitorul conducea politica editorială favorabilă Triplei Alianțe[6].

Imediat după descifrare, documentele au fost prezentate Regelui Ferdinand și primului ministru Brătianu. Conținutul a fost atât de șocant încât toată afacerea a fost practic îngropată, pentru a evita valul de consecințe. Nu s-a luat atunci nici o măsură împotriva celor implicați în trădare. Totuși, generalul Vasile Zotu, șeful Marelui Stat Major al armatei romane, si maiorul Ionescu, ofițer de stat major, s-au sinucis atunci când au aflat despre descoperirea documentelor de la Alfred Günther. Zvonuri despre trădare au apărut imediat în mediile publice și ele au persistat până când ziarul bucureștean „Oglinda” a publicat în 1930, după mai bine de un deceniu, o parte din hârtiile descoperite. Despre „Lista lui Günther”, ziaristul și scriitorul Ion Rusu Abrudean, un luptător al drepturilor românilor din Ardeal, scria în 1921:

„ Este registrul ticăloșiei românești din timpul neutralității României sau, cu alte cuvinte, oglinda tuturor conştiinţelor slabe, care s-au lăsat a fi cumpărate cu aur nemţesc sau unguresc spre a îndruma politica ţării în făgaşul intereselor germano-maghiare şi, deci, în contra aspiraţiilor naţionale ale neamului nostru”.

            Acesta este contextul în care Mihail Moruzov, considerat acum unul din cei mai buni specialiști în spionaj și contraspionaj, este luat din capitală și dus la Ismail să înființeze Serviciu Special de Siguranță Delta Dunărei – așa cum îl denumea chiar el.

         Moruzov organizează serviciul pe trei sectoare. Primul sector – Sulina, este  condus de subcomisarul Traian Constantinescu. Orașul de pe Dunăre situat la vărsarea acesteia în mare, este considerat zona cea mai fierbinte, întrucât aici acționau, prin prisma Comisiei Europene, cei mai mulți agenți infiltrați. În mod aparte familia Hoelling, cu cele două fete curiere, este supravegheată îndeaproape. De asemenea, prezența ofițerilor ruși din comanda Armatei Dunărene, necesita o supraveghere intensă. Totuși, în scurt timp anumite evenimente au arătat că nu ofițerii constituiau cea mai importantă problemă a contraspionajului din zonă. Mișcarea bolșevică începută în rândul marinarilor ruși și a soldaților cantonați în deltă începea să ia amploare în rândul unor refugiați și a unor localnici. În aceste context, una din acțiunile fulger ale Serviciului împiedică o revoltă locală.

          Al doilea sector era la Kilia, în zona românilor liberi. Agenții de contraspionaj de aici sunt conduși de subcomisarul Ivănceanu. Al treilea sector era în mult mai aproape de orașul Tulcea, în Lascăr Catargiu, un sat care astăzi are denumirea Plaurul, și este pe teritoriul administrative al comunei Cetalchioi. Sectorul era condus de subcomisarul Meleca. Aici s-au predat sau au fost prinși cei mai mulți din pescarii lipoveni recrutați de scoala de spionaj din Tulcea.

         Moruzov a lucrat după un principiu strict. Agenții de contraspionaj își fac munca într-o modalitate la fel de secretă ca și spionii. De aceea foarte multă vreme nu s-a știut unde este sediul Serviciului, cum sunt compartimentate sectoarele și cine lucrează la contraspionaj[7]. Se cunosc foarte puține date despre modul în care au lucrat oamenii lui Moruzov. Nu sunt foarte multe documente care să le ateste activitatea. Un raport întocmit de subcomisarul Moruzov, care a fost aprobat de Iancu Panaitescu, directorul general al Siguranței, prezintă lista de personal a Serviciului. Mihai Moruzov, într-un mod inteligent, adună o grupă de ostași răspândiți prin regimentele armatei române.

           Nu erau oameni necunoscuți și au fost aleși datorită unor circumstanțe diverse. Recrutarea lor este diferită de recrutarea agenților din Tulcea. Marea majoritate a celor din urmă nu dorea această implicare în spionaj. În schimb, agenții lui Moruzov și familiile lor aveau legături anterioare cu șeful Serviciului de Siguranță din deltă.

         Soldatul Alexe Iliev, combatant în Campania 5 Sanitară, la momentul recrutării era sanitar la Spitalul regional numărul 425 Iași. Soldatul Ion Ilie era încorporat la Cartierul Diviziei 9. Soldatul Tarasov, pictor în viața civilă, era încorporat la Regimentul 73 Infanterie. Ultimul, soldatul Savitszki era încărtiruit la Arsenalul Armatei din Iași. Toți au fost recrutați de Moruzov în baza unor abilități pe care le aveau pentru situația specială din deltă. Primii doi erau fii de pescari, propietari de cherhanale și de sute de bărci. Acesta reprezenta un atuu deosebit, la fel și faptul că știau toată zona. Pictorul Tarasov este un învățător din Delta Dunării, fiul unui preot cunoscut din zonă, bun cunoscător al populației. Moruzov a ales oameni care pot interacționa foarte bine cu populația care deține extraordinara capacitate de a oferi ușor informații. Cel din urmă agent este un marinar al deltei, un foarte bun mecanic și pilot naval, care a lucrat în Serviciul Comisiunii Europene a Dunării. Pe lângă abilitățile celor cinci și faptul că aceștia cunoșteau populația, Moruzov a mai mizat pe un atu al acestora și anume cunoașterea a mai multe limbi străine. Toți cunoșteau limba rusă și bulgara, Ion Ilie știa și limba turcă, Savitzki vorbea și limba engleză și germane iar Tarasov stia și limba germană[8]. Un alt factor, mai puțin vizibil, dar care a contat destul de mult în alegerea lor, a fost legat și de sprijinul material care putea fi oferit, în special de familiile bogate ale primilor doi agenți. Acești tineri constituiau echipa cu care subcomisarul Moruzov și-a propus să lucreze împotriva spionilor din Delta Dunării.

         Istoria a consemnat că au avut rezultate. Acest fapt este atestat de rapoartele favorabile întocmite la nivelul conducerii armatelor române și prin diferite documente trimise de partenerii străini. O informare trimisă la 23 septembrie 1917 de la Marele Cartier General către Direcțiunea Siguranței Generale, semnată de Șeful de Stat Major al Armatei notifica:…„Din rapoartele primite până în prezent am putut constata că Serviciul de Siguranţă din Delta Dunării, de sub conducerea d-lui Moruzov, s-a dovedit a fi de un mare folos pentru combaterea spionajului şi culegerea de informaţiuni preţioase”[9].

           Un bilanț făcut după război arăta că în aproximativ doi ani, Serviciul Special de Siguranță al Deltei Dunării a arestat 156 de spioni trimiși de Puterile Centrale. De asemenea analiza arăta că s-au dejucat toate operațiunile bolșevice din Delta Dunării.

         Marinarii ruși cantonați la Sulina dar și cei din Kilia, susținuți de anumiți propagandiști din Odessa, încep o propaganda puternică în rândul populației din Deltă. Nemulțumirile mari datorate sărăciei și războiului reprezintă condiții bune în care se propagă ideile revoluționare bolșevice. Sunt semnalate diferite tipărituri pe care armata rusă le împarte localnicilor.

            „Domnul Ministru de Interne, prin Ordinul telegrafic nr. 72 ne comunică informațiunea că diferiți instigator ruși pribegiți caută să ademenească populațiunea rurală, pentru a provoca dezordine, a devasta propietățile și a nu se supune autorităților.[10]” Acesta este conținutul unei informări trimise la Kilia în decembrie 1917 către prefectul Gheorghe Șerban.

            Împreună cu informarea este trimisă și publicația, intitulată „Publicația Comitetului Armatei Ruse”. În materialul tipărit în limba română, pe o pagină mare, printre altele, se menționa:

            „ Țărani, lucrători și soldați români. Sărăcenia și nedreptatea pe care o suferiți voi țăranii și lucrătorii români, asemenea și persecutarea micilor națiuni provoacă o profundă durere și tot odată o vie indignare în rândul fraților voștri ruși, care merg alături de voi pentru câștigarea păcei, libertății și frăției tuturor popoarelor.

            Armata rusă revoluționară care stă pe teritoriul roman și care cu prețul sângelui apără țara românească, nu va putea tolera nici o nedreptate făcută în contra locuitorilor, fie români, evrei, ruși, sau orice altă naționalitate, deoarece toți trebuie să fie egali în fața legilor.

            Jos cu robia și prigonirea popoarelor.

            Aceasta este strigătul pe care armata, poporul și reprezentantul democrației revoluționare ruse îl scrie pe steagul nostru. Noi vom lupta energic contra oricărei nedreptăți ori de unde ar veni.

            Semnează: Comitetul Armatei Ruse”[11].

            Aceste cuvinte mari, dacă ar fi venit din partea altei armate, poate ar fi prins mai mult la populație. Dar, românii și ceilalți refugiați din delta au cunoscut bine „compasiunea” armatei ruse atunci când s-au întâlnit periodic cu furturile și abuzurile comise de unii din acești revoluționari. Erau puțini care, de bună credință, ar fi crezut ce spun manifestele revoluționare. Din acești puțini creduli au făcut parte câteva echipaje de marinari români. Dintre ei, cei de pe Crucișătorul „Elisabeta” au gândit organizarea unei revolte care să pornească de la ei și să cuprindă toată Delta Dunării[12]. Serviciul Special de Siguranță infiltrează printre agitatori agenții proprii. Aceștia află intențiile comitetului revoluționar și timpul în care vor să facă revolta. Comisarul Moruzov raportează această situație locotenentului comandor Ioan Coandă, comisarul regal din regiune. Ofițerul dispune arestarea revoluționarilor. Imediat sunt reținuți cei care au făcut propaganda din rândul marinarilor. Încet, încet sunt identificați toți simpatizanții mișcării. Revoluționarii sunt trimiși la Curtea Marțială iar cei care au simpatizat cu cauza sunt demobilizați din armată. Acțiunea Serviciului întârzie cu ani buni intrarea comunismului în România.

            Tulcenii, prin pescarii care circulau prin delta află despre ce se întâmplă cu cei care se duc să facă spionaj. Odată cu trecerea timpului, tot mai mulți preferă să refuze oferta germanilor și să suporte consecințele. De aceea școala de spionaj germană solicită tot mai mult colaboratorilor să aducă recruți.

                                                                                     Mai multe informații despre școala de spionaj germană din Tulcea și despre ceea ce s-a întâmplat cu spionii care au activat în Delta Dunării,                                                                   puteți citi în volumul „Spionii dintre ape” publicat la Editura Militară București în anul 2023.

 

Lucian Țugui

 

[1] Ion Pavetescu, Enigma Moruzov – Cel mai mare spion din istoria României, Editura Gaudeamus 19195

[2] Arhivele naționale Române, Direcția Generală de Poliție, inventar 2349, Dosar nr.23/1918, filele 63 – 69

[3] Sorin Aparaschivei, op.cit., p. 75.

[4] Arhivele Naționale Române, Direcția Generală de Poliție -1916, Dosar 1/1908, fila 250

[5] Vasile Bobocescu, Momente din Istoria Ministerului de Interne 1821 – 1944, Editura Ministerului de Interne, București, 2003 p. 313-317.

[6]Lucian Vasile Szabo, Ioan Slavici în vizorul adversarilor / Lucian-Vasile Szabo. – în Revista Familia, An. 51, Nr. 3 (mart. 2015). p. 44-50

[7] Sorin Aparaschivei, op. cit., p. 84.

[8] Arhivele Naționale Române, Colecția 50, dosarul 5924, fila 230.

[9] [9] Arhivele Serviciului Român de Informații, Fondul documentar 7702, Adresa no. 3906, din 23 septembrie 1917, Marele Cartier General, Secţia I-a, Biroul Informaţiilor

[10] Biroul Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, Fondul Prefectura Tulcea, Serviciul Administrativ, dosarul 65/1917 – 1919, fila 92

[11] Biroul Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, Fondul Prefectura Tulcea, Serviciul Administrativ, dosarul 65/1917 – 1919, fila 62

[12] Alin Spânu, Serviciul de Informații al României în Războiul de Întregire Națională, Editura Militară, București 2019, pag.120