Un avion este doborât în Sulina

                             Istoria mai puțin cunoscută, a locurilor în care trăim. Despre avioane și haine aruncate din văzduh în Sulina în Primul Război Mondial.

Primul Război Mondial, o conflagrație din cele din cele 3032 de războaie înregistrate în istoria omenirii,[1] ocupă locul 8 în clasamentul negru al numărului de morți înregistrați, cifrele oscilând între 16 milioane și 65 de milioane de victime. Marele Război – așa cum a fost numit atunci, a fost un conflict de anvergură care a cuprins Europa, Asia și Africa.

            A cuprins și România – e adevărat, puțin mai târziu. Și implicit, în anul 1916, războiul a ajuns și în cosmopolitul oraș Sulina, ultima așezare de pe brațul central al Dunării.

            Una din figurile marcante interbelice ale orașului, învățătoarea Elena Bacalu, de la Școala de Fete din Sulina, scria în anul 1941, în monografia „Sulina, trecutul și prezentul ei”[2] că Sulina este o întindere de suprafață fără adâncime. Dar, continua dumneaei, „adâncimea orașului Sulina este însuși trecutul ei, care reprezintă un stâlp pe care se reazemă însuși viața”. Denumirea localității, precizează doamna învățător Elena Bacalu „ nu provine din salinele care ar fi existat vreodată aici, și nici de la un general rus pripășit pe țărmurile ei, ci din cuvântul grecesc „solin” care înseamnă canal.” Este cert, istoria orașului are o vechime și frumusețe aparte, datorită așezării lui geografice, la capătul canalului dunărean cu același nume, și datorită populației diversificate care a trăit de-a lungul veacului, pe meleagurile acestea destul de izolate.

Istoricul antic Herodot  (cca. 484 – 425 î.d.H)  menționează numele de Solin,  așezat în jurul gurilor Istrului și asta arată puțin din vechimea acestei așezări. Având o poziție de importanță mare din punct de vedere strategic, militar și comercial, iată că orașul Sulina a stârnit mereu interesul celor care doreau gurile Dunării, din considerente militare, strategice și comerciale. De aceea, Primul Război Mondial nu ocolește acest ținut înconjurat de ape.

Astăzi, file îngălbenite din imensul sertar al istoriei, ne dezvălui o mică parte din evenimentele derulate în acest oraș, care, pe timpul celor doi ani de ocupație a României, între anii 1916 – 1918, a făcut parte din teritoriul românilor liberi. Istoria cunoscută în manuale vorbește mai puțin despre faptul că, în anii menționați, trupele germane, bulgare și turcești, au invadat România, ocupând Dobrogea, doar până la orașul Tulcea. Administrația tulceană s-a refugiat din fața invadatorilor, în decembrie 1916 la Chilia Veche și timp de doi ani, în capătul sudic al Deltei Dunării, România și-a exercitat prerogativele ca stat aici, atunci când restul țării libere era format doar din câteva județe din Moldova. Localitățile Chilia Veche, Periprava, Crișan, Gorgova, Letea, Caraorman și Sulina erau locul de refugiul al dobrogenilor care au reușit să se ascundă aici de furia armatelor de ocupație. Teritoriul liber beneficia de suportul marinei militare și era condus de o administrație, formată din prefectul tulcean George Șerban și comisarul regal, reprezentantul Regelui Ferdinand, comandorul Ioan (Iancu) Coandă.

Cei doi ani în care românii liberi au trăit aici în deltă au reprezentat o perioadă grea, plină de provocări. Existența războiului, cu neajunsurile lui, comasarea populației într-un teritoriu fără o infrastructură solidă, decât calea apelor, existența a mii de dezertori, în special ruși, ascunși pe grindurile greu accesibile și existența Armatei Dunărene a Rusiei în Sulina au făcut ca aici viața să fie foarte grea. Mai mult decât atât, anul 1917 duce spre sfârșit, revoluția rusă, și odată cu ea răscoalele soldaților sătui de un război lung pe care nu prea îl înțeleg.

În acest context, Sulina se confruntă cu o situație inedită, care are originea în modul modern de desfășurare a războiului, care vine acum cu inovațiile lui. În primul Război Mondial, avionul, respectiv aeroplanele militare se folosesc pentru prima dată la scară largă, și Sulina este survolată din plin de aceste avioane mici, în special cele aparținând inamicului. Pentru că orașul are importanță strategică, dar este înconjurat literalmente de ape și este bine păzit de trupele militare române și rusești, alianța Puterilor Centrale include ca obiectiv important bombardarea orașului atât cu proiectile militare, cât și cu bomboane, sticle, plicuri, batiste, etc. Pare o informație hilară, care ar putea aparține autorului acestui articol din dorința de senzațional, dar nu e așa. Conform documentelor de arhive, în Primul Război Mondial, Sulina a fost bombardată cu astfel de lucruri.

Un articol[3] din Ziarul „Universul” din ziua de 16 octombrie 1916, menționa sub titlul „Atacul hidroplanelor inamice asupra Sulinei” următoarele:

Cu privire la atacul hidroplanelor inamice asupra Sulinei, semnalat în comunicatul Marelui Cartier General din 26 octombrie, corespondentul nostru din Tulcea ne telegrafiază următoarele:

„La Sulina a fost doborât azi dimineață un hidroplan care a aruncat bombe în port, fără nici un efect. Pilotul și observatorul său, germani, au fost făcuți prizonieri. Se crede că un alt hidroplan care îi însoțea a fost și el lovit și s-ar fi înecat în mare. După amiază au apărut alte trei aeroplane, dar au fost gonite imediat de tunurile noastre din port.”

Datorită complexității acestui fenomen, Marele Cartier General emite mai multe dispoziții cu privire la zborurile aeroplanelor inamice. Una din dispoziții este legată de propaganda pe care ar ar fi făcut-o aeroplanele, bombardând cu diferite înscrisuri locuitorii orașului, dar și cu mâncare, haine sau alte bunuri necesare unor locuitori care suferă de vicisitudinile războiului. O dispoziție[4] dată în acest sens de prefectul George Șerban și vizată de comisarul regal tratează local ordinele venite de la Iași.

 

România

Prefectura Județului Tulcea

                                                                                                            Ordonanță

            Noi, Prefectul Județului Tulcea,

            Având în vedere că, de la un timp în coace, aproape zilnic, localitatea este vizitată de aeroplane inamice, având în vedere că aeroplanele inamice, pe lângă că aruncă bombe asupra orașului, oamenilor aflați în masă pe câmp, vaselor ancorate pe Dunăre, etc., dar aruncă și diferite obiecte și chiar articole alimentare otrăvite sau îmbinate cu microbii diferitelor boale molipsitoare.

Pentru aceste motive și în interesul sănătății populației

                                                                                                                 Ordonăm

Oricine va găsi pe câmp, pe stradă, prin curți, grădini, etc., orice fel de obiecte, sau articole, sau haine, batiste, sticle, plicuri, pachete, bomboane, zahăr, etc., este obligat a nu ridica din loc nimic și de a anunța comenduirea pieței, Poliție sau cel dintâi agent polițienesc, jandarm ori agent al siguranței.

Dată azi 17 mai 1917, la Chilia Veche.

                               Prefect, George Șerban

Văzut de noi, Comandantul Marinei Militare.

            Anul 1917 a fost un an greu pentru locuitorii Sulinei. Populația s-a triplat de la ocuparea Dobrogei de uscat, iar prezența armatelor rusești care generau abuzuri, a făcut ca orașul să fie frământat permanent de încercări. Totuși, această problemă a aeroplanelor a fost adusă permanent în atenția autorităților tulcene, pentru a se lua măsurile necesare. Un ordin[5] circular emis de Seful Statului Major General al Armatei, generalul de divizie Cristescu solicita supravegherea strictă a aeroplanelor inamice fie că zboară sau aterizează.

 

                          Ordin circular no. 6390/1917

Se pune în vedere comandamentelor, Corpurilor și Serviciilor, că ori de câte ori un aeroplan inamic aterizează sau este doborât pe teritoriul nostru, autoritățile miltare sau unitățile de pe front, pe teritoriul cărora se află, vor pune imediat o gardă pentru paza aparatului, anunțând în același timp unitatea de aviație cea mai apropiată, care va trimite un delegat care v-a lua în primire aparatul prin încheiere de proces verbal.

Se interzice cu desăvârșire unităților sau serviciilor streine de aviație de a lua părți din aparat sau instrumente de bord ca: aparate fotografice, binocluri speciale de aviație, ceasornice, altimetre, busole, etc, acestea fiind folositoare aviației pentru a fi studiate și întrebuințate în caz că ar mai putea servi.

            Semnat

              Șeful Statului Major General al Armatei, Ss General de Divizie (ss) Cristescu

În acest context, locuitorii Sulinei au fost instruiți să respecte ordinele de război. Istoria nu menționează cât de ascultători au fost sulinenii, însă, în imensul sertar prăfuit păstrează o notă interesantă ca valoare istorică.

Alexe Efrem Luchian, unul din agenții Serviciului de Siguranță al Deltei Dunării din timpul războiului, condus de tulceanul, azi bine cunoscut, șef al serviciilor secrete românești, Mihail Moruzov, urmărind o informației despre aeroplanele ce au survolat litoralul la Sulina, ajunge să îl captureze lt. col. Baron Friedrich von Mayera, comandantul hidroaviației germane de la Marea Neagră, care deținea și postul de șef al Serviciului German de Informații de pe litoralul Mării Negre”. „Mi-am făcut datoria față de Patrie, declara Alexe. Într-o expediție reușită pe malul Mării, la km.78, am pus mâna pe un ofițer aviator german, un alt ofițer instructor a căzut mort, iar un marinar aviator ușor rănit a putut să fugă. Ofițerul luat prizonier, grav rănit, a murit pe masa de operație la spitalul din Sulina. S-a aflat apoi că era lt. col. Baron Friedrich von Mayer.[6]

Nu se știe dacă după acest eveniment, aeroplanele au mai aruncat cu haine și alimente din văzduh, însă războiul, cu ororile lui, a continuat pe continentul european, și la Sulina.

Despre aceste evenimente și despre ce s-a întâmplat în Dobrogea după plecarea armatelor de ocupație,  puteți citi în volumul „Spionii dintre ape – Trădare și colaboraționism în Dobrogea ocupată 1916 – 1918,” publicat în august 2023 la Editura Militară București.

 

 

[1] http://www.vency.com/wars.html

[2] Arhivele Naționale ale României, Fond Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor, Inventar 1571/1943, Dosarul 24, fila

[3] Biblioteca Universitară Cluj, colecția digitală a ziarului Universul, octombrie 1916, fila 13

[4] Biroul Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, Prefectura Tulcea, Biroul M.O.N.T. , Dosarul 13/1917, fila 76

[5] Biroul Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, Prefectura Tulcea, Biroul M.O.N.T. , Dosarul 13/1917, fila 19

[6] Arhiva SRI, Fond penal 20954 Volumul 19, declarație dată de Alexe Efrem Luchian în fața judecătorului de instrucție, filele 176-183