CONSTANTIN GĂVENEA. DOCUMENTE INEDITE. Partea a III a

În finalul acestei expuneri, care a prezentat o parte din activitatea pictorului Constantin Găvenea, personalitate marcantă a orașului Tulcea, pentru a păstra memoria istorică, redăm un document cu valoare deosebită, care prezintă începuturile școlilor primare în oraș. Documentul este întocmit de dascălul Găvenea și a fost atașat dosarului[1] care a stat la baza promovării examenului pentru obținerea gradului I în învățământ. Constantin Găvenea a atins această treaptă profesională în anul 1944.

Documentul, care se pare că nu este complet, a fost realizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma unor cercetări istorice desfășurate prin consultarea ziarelor vremii și prin interviuri realizate cu bătrâni ai orașului. Perioada la care face referire documentul este secolul al XIX-lea, când Dobrogea reprezenta una dintre numeroasele provincii ale Imperiului Otoman. Ineditul informațiilor este legat de permisivitatea autorităților turce, care acceptau existența unui învățământ în limba română, precum și de faptul că existau dascăli dornici să vină de la depărtare pentru a-i învăța pe copii graiul românesc.

Și aceasta în contextul în care procesul de modernizare a limbii române începe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, prin eforturile Școlii Ardelene, continuă cu primele încercări de normare, precum Gramatica românească a lui Ion Heliade Rădulescu (1828), trece printr-o etapă de tranziție între alfabetul chirilic și cel latin și se consolidează în jurul anilor 1860, când alfabetul latin este adoptat oficial, iar limba capătă o formă unitară și modernă. Textul descoperit oferă și anumite repere geografice: unde era situată prima clădire a școlii și unde a fost situată următoarea clădire care a avut aceeași destinație.

Redăm documentul, așa cum a fost descoperit în arhive:

PRIMELE ȘCOLI PRIMARE DIN ORAȘUL TULCEA DE SUB STĂPÂNIREA TURCĂ

„ Prima școală primară românească din Tulcea, spun bătrânii, ar fi aflat într-o clădire veche din actuala grădină a bisericii Sf. Nicolae, azi catedrala orașului.

Tot în această curte se afla pe atunci, când catedrala nu era încă ridicată, o bisericuță modestă, cu două turle, zidită din cărămizi și acoperită cu scânduri, ridicată de locuitorii satului Beștepe, refugiați în Tulcea. În această școală, ca și în restul județului și țării, copiii erau învățați de preotul român sau de învățători aduși din țară, după cărțile bisericești scrise cu slove vechi.

De fapt, lucrul acesta îl afirmă și bătrânul Ion Hunc din satul Bestepe – Tulcea, în anul 1923, când ne spune în limbajul său atât de pitoresc că: „Pe vremuri nu era nicio școală. Venea din România sau Rusia (Basarabia) câte un dascăl, găsea câte o casă și învăța ni băieți. Fetițili nu să duceau la școală . Venea câti un călugăr și învăța școli românești, cu slovă veche, ca să mai zăbovească pe la mănăstiri cu băieții și-i alunga de acolo. Plăteau mai nimic. Seara dacă luau băieții li se dădea o oală cu vin, o leacă di pâni. Deci învățătura nu era decât o treacere vremea.” (Analele Dobrogei, anul IV, No. 3, pag. 128).

Singurele informații sigure și precise referitoare la școlile primare din Dobrogea le avem de la agronomul și omul de știință Ion Ionescu de la Brad, care este trimis în 1850 de guvernul otoman să vadă cum s-ar putea îmbunătăți agricultura în Rumelia și Dobrogea. De la acesta avem prețioase informații referitoare la toate aspectele de viață ale românilor dobrogeni. Înscrierile sale referitoare la școala dobrogeană spun că românii dobrogeni simțeau adânc nevoia de „părinți sufletești”, pe care, pentru a o putea avea, plecau fie în Moldova, fie în Muntenia, în căutare de dascăli pricepuți în cele ale cărții și limbii românești.

„…Așa pretutindeni, spune el, românii din Dobrogea simt nevoia de dascăli, pentru a da învățătură fiilor lor. În câteva sate am găsit dascăli pe care îi țineau cu cheltuiala lor. Este fiecare sat care nu s-a lăsat până nu a furat din Țara Românească un dascăl pe care-l țin românii în sânul lor, mai bine de cum ar fi în sânul lui…” (Românii din Dobrogea în „România Literară”, Iași, 1855, No. 2).

O parte din acești învățători erau oameni de suflet și ispravi, iar alții, nepregătiți și vicioși, care dezlănțuiau asupra copiilor, cum a fost cazul învățătorului-călugăr Ghedeon din Casla – Tulcea, adevărate torturi inchizitoriale. Pe la 1860 se preda în școli: bucoavna, ceaslovul, psaltirea, puțină socoteală și cântări bisericești, iar ceva mai târziu s-au adus cărți de școală de la Brăila, Galați și Iași. O bună parte din acești primi dascăli învățau copiii slovele vechi, necunoscând alfabetul latin introdus în România de curând. Unii din ei se duc în țară, cum e cazul învățătorului Ion Buzdugan, din comuna Pisica – Tulcea, care în anul 1860 se duce la Galați să învețe acest nou alfabet pentru a-l putea apoi preda elevilor. Acești primi învățători erau plătiți de părinții elevilor, de care erau aduși și care se interesau de aproape de existența lor.

Ceva mai târziu, între anii 1870–1875, când românii devin mai înstăriți, preocupați de buna creștere a copiilor și cuvântul mai ascultat de stăpânirea locală turcă, școala primară românească funcționează pe strada Română, azi strada Ferdinand, în marea casă a doctorului veterinar, de pe atunci, Haităg, de origine slovac, azi locuită de industriașul Albert Avramide. Doctorul locuia în casa din fundul curții. Școala avea patru clase cu două posturi. Într-una funcționa învățătorul Nicolescu, originar din județul Putna, și Constantin Adrian, originar din Brăila, care era, spun bătrânii, un învățător foarte bun și iubit de toți românii din oraș.

Cărțile scrise cu alfabet latin, care erau necesare elevilor, erau aduse de acești învățători, în fiecare an, din orașele mai sus arătate.” Învățător Constantin Găvenea

Constantin Găvenea, prin activitatea sa de învățător, pictor și istoric, lasă tulcenilor o moștenire valoroasă și durabilă, în care se împletesc educația, sensibilitatea artistică și grija pentru păstrarea memoriei locale. Prin munca la catedră a format generații, prin pictură a surprins identitatea și frumusețea locului, iar prin preocupările sale istorice a contribuit la recuperarea și transmiterea trecutului orașului către cei de astăzi și de mâine. Pentru a întări aceste afirmații, recomand celor care iubesc istoria orașului lectura cărții postume a maestrului Găvenea, „Tulcea. Imagini, oameni și amintiri de odinioară”, apărută în 2021 la Editura Pim, Iași.

Lucian Țugui

[1] Arhivele Naționale ale României, fond Ministerul Instrucțiunii Publice (sau Ministerul Culturii Naționale și Cultelor), Direcția Învățământ Primar, dosar 24/1945, fasc. 66, lit. G, Tulcea, nr. 2806.

Te rog lasă gol acest câmp

Bună ziua
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi articole autentice cu un conținut istoric în căsuța de email.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Verifică-ți dosarul de intrări sau spam pentru a-ți confirma abonarea.