Cărțile dintr-o sală de mese

M-am născut în secolul trecut și în timp, am avut posibilitatea să văd în jurul meu transformări, la care nici nu am visat. Am amintiri clare cu perioada în care bunica mea la sat nu avea curent electric. Pe străzile din cartierul meu nu exista nici un autoturism parcat în fața vreunei porți. Nu prea știam atunci ce se întâmplă dincolo de orașul în care locuiam. Idei despre ce se întâmpla într-un anume colț al lumii le puteam extrage, subiectiv, doar dintr-un film rulat la un cinematograf, film ales foarte atent atunci de autorități, pentru a fi  prezentat. În mediul în care ne duceam existența, habar nu aveam că duceam lipsă de informații. Dar puteam să înțeleg atunci lumea înconjurătoare din cărțile pe care le citeam, din literatură. Societatea avea atunci foarte multe lipsuri, dar cărțile nu lipseau și societatea a supraviețuit.

A trecut o perioada relativ scurtă, trei – patru decenii și transformările au fost uluitoare.  Energia electrică o găsesc azi atât de ușor dacă instalez un mic panou la soare. Pe străzile din cartier, căile de acces s-au îngustat datorită autoturismelor parcate pe stânga și pe dreapta. Și am foarte multe informații. În buzunar am un dreptunghi mic din plastic prin care găsesc știri instantaneu și din statul Missouri, de peste ocean. Chiar le pot auzi pe loc din viu grai, e adevărat cu o diferență de fus orar de șapte ore. Astăzi nu mai percep lumea din jur din cărți. Literatura ficțională sau non ficțională nu mai reprezintă un reper al înțelegerii lumii în care trăiesc. Dar am rămas legat de cărți. Citesc, încerc să scriu și uneori merg la evenimente literare.

Atunci când particip la o lansare de carte, am tendința de a mă uita în trecut. Nostalgie, sau proaste obiceiuri. Evenimentul unei lansări are ceva unic. Oamenii vin decent îmbrăcați. Sunt politicoși și sunt atenți sa nu deranjeze în jur. Nu mănâncă semințe de dovleac sau floarea soarelui și nu beau suc din cutii metalice. Vorbitorii nu reușesc de fiecare dată să captiveze pe cei din jur dar, nu am văzut ca cineva să îi întrerupă nepoliticos. Participanții zâmbesc unii la alții și în final se retrag împăcați, chiar dacă nu au mâncat mici și au băut bere. Pare să fie un alt gen de societate. Par a fi frânturi de imagini din trecut.

Sâmbătă 20 octombrie 2024 am participat la un astfel de eveniment . Din nou, am avut tendința de a mă uita în trecut – un trecut mult mai îndepărtat decât cel pe cate mi-l amintesc. Proiectul cultural a pregătit evenimentul în sala unde familia Avramide își invita la masă musafirii acum 100 de ani . Pentru cei mai puțin familiarizați cu acest loc, familia Avramide – industriașii bogați tulceni, a început construcția unei case în anul 1897, care astăzi este o instituție culturală publică în centrul orașului. Sala meselor, realizată de altfel ca întreg ansamblul arhitectural de doi meșteri italieni, este spectaculos împodobită cu elemente de artă de la începutul secolului trecut. Fără să vreau, m-am gândit la destinația acelei săli – un loc unde se servea masa într-un mod fastuos. Acum nu se mai prezentau feluri de supe ci feluri de literatură.

Aici, între orele 16.oo și 18.oo, cinci scriitori au prezentat ultimele cărți publicate. Doamna profesor Elena Netcu – cea mai prolifică scriitoare tulceană, cu douăzeci și cinci de volume tipărite, a prezentat romanul „Nedeia”. Ultima carte publicată de scriitoare este o pledoarie despre alegeri și consecințe. Autoarea îmbracă în haină literară o poveste adevărată despre alegeri și implicit consecințe.

Următorul autor, o autoare de fapt, membră a Uniunii Scriitorilor, lansează pentru cititorii tulceni, romanul „Fata cu ochii de lună, Ed. Junimea, 2023”. Membră a Uniunii Scriitorilor, Diana Dobrița Bâlea, prezintă al optulea roman publicat, o poveste inedită care pare a fi de iubire, dar care, de fapt, aduce în atenția cititorului lupta eroului principal pentru a supraviețui și a crea artistic, chiar dacă viața l-a adus în punctul în care invaliditatea trupească și sufletească l-au copleșit.

A urmat al treilea scriitor,  colonelul Adrian Nicola, cu volumul „Lumea dintre lumi”, o carte tot despre alegeri, alegeri nedorite. Autorul, și el membrul al Uniunii Scriitorilor, prezintă o filă de istorie a anilor 50, din secolul trecut. Volumul relatează drama coloniștilor, cei închiși după gardurile de sârmă ghimpată din România, în lagărele de muncă. Poveste prezintă în special, copilăria lui Ștefan Pisaru, copilul unor condamnați politici ai regimului.

Ultimii doi autori au prezentat publicului tulcean două volume de nonficțiune. Domnul Tudose Tatu, cunoscut publicului cititor tulcean ca cel mai titrat istoric al Dunării de Jos, vine din nou, de data aceasta cu volumul „Feniksul „hoțoman” la Gurile Dunării” , să demonteze anumite mituri sau mai bine zis să umple unele „goluri” din istoria otomană cunoscută a Dunării de Jos.

În final, profesorul și scriitorul Nicolae C. Ariton prezintă volumul „Aegyssus versus Anopheles” care a fost publicat inițial în perioada pandemiei, în noiembrie 2021, fiind atunci supus rigorilor pandemice privind lansarea și distribuția. Autorul afirmă că „Aegyssus versus Anopheles” este o metaforă, motiv pentru care a introdus și subtitlul „Marele război dintre tulceni și țânțari”, care se dorește o explicație a subiectului abordat. A ales cele două nume latine, pentru a reprezenta, pe de o parte comunitatea orașului Tulcea, cu cea mai veche denumire cunoscută, Aegyssus, și de cealaltă parte, țânțarii, o adevărată armată dușmană, care a terorizat locuitorii Tulcei, indiferent dacă vorbim de cei din zilele noastre sau de cei de acum două mii de ani, armie pe care a numit-o generic Anopheles, după numele celei mai periculoase specii de țânțari. Informațiile inedite din acest volum aduc în fața cititorului nu numai date istorice ci și referințe importante din lumea medicală.

Evenimentul cultural  a primit o „împrospătare” a întregii atmosfere când toți cei prezenți au aplaudat-o pe Antonia Dohotaru, poeta de numai 11 ani care a recitat două poezii, din creația proprie. Aplauzele au fost acordate de oameni bucuroși pentru că au putut auzi versurile plăcut „modelate” de micuța poetă.

În final, cei aproximativ cinzezeci de participanți, au primit gratuit un exemplar dintr-un volum care a văzut din nou lumina tiparului prin grija profesorului Nicolae C. Ariton. Interesat de istorie și cultură locală, scriitorul a redactat și trimis la tipar singura monografie a orașului Tulcea, scrisă în anul 1928. Volumul are o valoare istorică deosebită, deoarece surprinde aspecte din viața orașului la început de secol trecut.

Am plecat de la Casa „Avramide” gândindu-mă la  creatorii de conținut cu un brand proprii respectabil, sau în traducere liberă – influencerii. Într-una din definițiile lor, se spune că ei adună o comunitate considerabilă în social media datorită, în special talentului și șarmului lor. Un influencer cu cincizeci de urmăritori, cât publicul de la  evenimentul cultural relatat, ar muri de foame, pentru că urmăritorii unor creatori de conținut de top  se ridică la cifre de peste o sută de mii – atunci intervine monetizarea. Mă mai gândeam și la statisticile actuale care prezintă situații clare legate de cultura și educația poporului român. Scepticii și pesimiștii spun că lucrurile nu stau bine deloc. Eu, personal, totuși cred în puterea cuvântului scris.

Lucian Țugui

Te rog lasă gol acest câmp

Bună ziua
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi articole autentice cu un conținut istoric în căsuța de email.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Verifică-ți dosarul de intrări sau spam pentru a-ți confirma abonarea.